1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 14:14
No menu items!

Primarul Ploieştiului, reţinut la finalul mandatului. Ce a făcut alături de un jurnalist

spot_img

În ultima zi de mandat, primarul din Ploiești, Andrei Volosevici, s-a ales cu dosar penal. El a fost reținut și este acuzat, alături de un jurnalist local, de cumpărare și trafic de influență, șantaj, uzurparea funcției, ultraj și purtare abuzivă.

Mai exact, primarul l-ar fi amenințat pe președintele consiliului de administrație al Societății „Hale și Piețe”, pentru ca acesta să rezilieze ilegal contractele de închiriere pentru unele spații comerciale.

Iar jurnalistul, un apropiat al primarului, a cerut și primit bani de la reprezentantul unei firme pentru a interveni pe lângă șeful Agenției pentru Protecția Mediului Prahova.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a confirmat, vineri dimineaţă, reţinerea în acest caz a patru persoane pentru infracţiuni de cumpărare de influenţă, trafic de influenţă, santaj, uzurparea funcţiei, ultraj, purtare abuzivă.

„În fapt, în perioada aprilie-septembrie 2021, suspectul V.A.L., în calitate de primar al Municipiului Ploieşti, a adresat înjurii şi ameninţări, în mod repetat, preşedintelui Consiliului de Administraţie al SC Hale şi Piețe S.A. Ploieşti pentru ca acesta să rezilieze/încheie contracte de închiriere a unor spaţii comerciale cu încălcarea dispoziţiilor legale”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Procurorii susţin că, în perioada mai-octombrie 2021, Cătălin Stavri „în calitate de jurnalist la o cunoscută publicaţie on-line locală, din Ploieşti, fiind cunoscut ca o persoană apropiată de primarul Municipiului Ploieşti, a pretins şi primit o importantă sumă de bani pentru a interveni pe lângă acesta, pentru a facilita încheierea unui contract de închiriere a unor spaţii comerciale. În aceeaşi perioadă, suspectul S.C. a pretins şi primit importante sume de bani de la reprezentantul unei societăţi comerciale pentru a interveni pe lângă conducerea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Prahova, în vederea încheierii în condiţii avantajoase a unui contract de preluare şi prelucrare a apelor uzate rezultate din procesul de fabricaţie la SC. Maspecs SRL”.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, împreună cu ofiţeri din cadrul S.G.A. Dâmboviţa, D.G.A.-Structura Centrală, S.J.A. Buzău, I.P.J. Dâmboviţa şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile „Matei Basarab” din Ploieşti, au făcut, joi, şapte percheziţii la locuinţele a trei inculpaţi şi la sediile sociale a mai multor societăţi comerciale şi S.C. Hale şi Piețe S.A. Ploieşti.

Andrei Volosevici, ales primar al Ploieștiului în 2020 din partea PNL, a candidat pentru un nou mandat la alegerile din iunie, de data aceasta din partea PSD, dar a fost învins de candidatul independent Mihai Polițeanu.

                                                                                                            Adina Bucur