1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:16
No menu items!

Primarul liberal al municipiului Piatra-Neamț prins că fură apă din rețeaua publică

spot_img

Angajații companiei ApaServ au descoperit în urma unui control la domiciliul unde locuiește primarul municipiului Piatra-Neamț că era făcut un bypass (o trecere) peste contorul care înregistrează consumul de apă potabilă, anunță Ziar de Piatra Neamț.

În cauză, s-a întocmit un proces verbal și s-a dispus intrarea în legalitate.

Procesul verbal a fost dat publicității de către viceprimarul municipiului, Alin Lehăduș, care cere demisia primarului.

”Primarul Andrei Carabelea are la propria casă un racord fraudulos instalat la rețeaua de apă!

Poza și procesul verbal de mai jos demonstrează acest lucru, arătând că la casa primarului Andrei Carabelea se consumă apă fără să fie înregistrată de contoarul instalat. Acest lucru a fost descoperit la o vizită a reprezentanților companiei Apa Serv, procesul verbal fiind semnat de un membru al familiei primarului.

Cer instituției care a descoperit această situație să facă publice toate informațiile privind acest caz.

Totodată, o problemă atât de gravă privind moralitatea unei persoane aflate într-o funcție publică nu poate duce decât la demisia celui în cauză. Dacă această situație este adevărată (iar datele de mai jos arată că ea este sau cel puțin a fost la un anumit moment dat) atunci primarul Andrei Carabelea trebuie să își dea demisia din funcția de primar al municipiului Piatra-Neamț”, a anunțat viceprimarul.

Primarul susține însă că acolo nu locuiește el, ci un nepot de-al său, care are același nume, iar racordul ar fi fost făcut de o altă persoană, care acum e decedată.

”Disperaţi că le fuge pământul de sub picioare şi odată cu el şi funcţiile, unii „coordonatori” de la PSD Piatra-Neamţ au început să inventeze minciuni la adresa primarului. Ultima mizerie leagă numele meu de un aşa-zis branşament ilegal la reţeaua de apă.

Somez şi pe această cale conducerea PSD de la APA SERV să iasă public şi să prezinte situaţia reală!

Cât priveşte portavocea celor care la PSD care a aruncat public această dezinformare, va avea posibilitatea să se apere în instanţă!

În dovedire, atașez dovada fără echivoc că Apaserv și-a recunoscut excesul de zel”, a scris primarul pe pagina sa de Facebook.

A postat și o fotografie a procesului verbal în care apare o notă în plus, față de cea publicată anterior de către viceprimar.

”Utilizator decedat, la adresa menționată mai sus locuiește Carabelea Andrei (nepot) căruia i s-a adus la cunoștință că trebuie să depună acte la Apa Serv pentru preluarea branșamentului”, se menționează în procesul verbal.

D.Constantin