1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:51
No menu items!

Primarul în exercițiu al Brașovului, sub control judiciar pentru șantaj. Victimă indirectă, contracandidatul USR care a câștigat alegerile

spot_img

Procurorii anticorupție de la Serviciul teritorial Brașov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 22 octombrie 2020, față de George Scripcaru, pentru șataj, și Mihai George Cornea, director general al Regiei Autonome de Transporturi Brașov (RATBV) SA, pentru complicitate, arată DNA, într-un comunicat.

În calitate de primar al municipiului Brașov înscris în cursa electorală pentru obținerea unui nou mandat, inculpatul Scripcaru George l-ar fi amenințat, la data de 12 august 2020, pe unul din angajații firmei care difuza spoturi electorale în interiorul autobuzelor aparținând Regiei de transport Brașov, că firma va avea de suferit dacă nu oprea imediat difuzarea acelor spoturi.

Firma respectivă semnase un contract de locațiune cu Regia de transport Brașov (RATBV S.A) pentru spațiul din interiorul autobuzelor și, în perioada respectivă, începuse să difuzeze spoturi electorale pentru care încheiase contracte de promovare electorală.

În perioada 6-12 august 2020, același inculpat, prin intermediul lui Cornea George Mihai, director general al RATBV S.A., ar fi făcut presiuni asupra unei persoane din firma respectivă pentru a o constrânge să oprească difuzarea spoturilor electorale și să promoveze gratuit, prin intermediul ecranelor LCD deținute de firmă, realizările primarului din cursul actualului mandat, mascate sub forma unor știri pozitive.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații trebuie să respecte mai multe obligații, între care:
– să nu depășească limita teritorială a municipiului Brașov, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare,
– să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.
– să nu exercite funcția exercitarea căreia au săvârșit presupusa faptă, adică cea de primar al municipiului Brașov, respectiv pe cea de director general al RATBV S.A

De asemenea, inculpații au depus cauțiunea stabilită de procuror, de 75.000 lei – Scripcaru George, respectiv 30.000 lei – Cornea George Mihai, sume care au fost consemnate pe numele inculpaților la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție.

Inculpaților li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive, arată DNA

George Scripcaru (PNL) a pierdut alegerile locale cu o diferenţă de 3.672 de voturi, în municipiul Braşov, în faţa contracandidatului său Allen Coliban, de la Alianţa USR PLUS.