-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:11
No menu items!

Primarul Iașului, Mihai Chirică, intră în izolare și deleagă atribuțiile, după infectarea cu COVID-19

spot_img

Mihai Chirica a anunțat că s-a infectat cu COVID-19, după ce mai mulți angajați ai primăriei au fost depistați pozitiv. Într-un mesaj postat pe Facebook, primarul reales al Iașiului pe liste PNL spune că s-a izolat și a delegat atribuțiile viceprimarului.

Chirica a spus că se va întoarce la muncă atunci când medicii îi vor spune că s-a vindecat.

Dragi ieșeni, fidel promisiunii făcute de a fi întotdeauna sincer cu dumneavoastră, concetățenii mei, vreau să vă anunț că am fost depistat pozitiv la testul pentru COVID-19. Am făcut acest test după ce am aflat că o parte dintre colegii de muncă din primărie au contractat noul coronavirus. Vă anunț că m-am izolat , ma simt normal și că în următoarea perioadă voi urma schema de tratament recomandată de specialiști pentru a ține boala sub control. Imediat ce medicii vor considera că m-am vindecat, mă voi întoarce la muncă. Până atunci, îl desemnez pe domnul viceprimar Radu Botez pentru a prelua atribuțiile de primar , coleg cu care ma voi consulta permanent. Este un moment foarte bun pentru a repeta îndemnurile de a fi responsabili și solidari în această perioadă atât de dificilă pentru toți. Dragi ieșeni, aveți grijă unii de ceilalți , feriți-va de boală și nu uitați ca sănătatea e un dar. Vă mulțumesc pentru înțelegere!”, a scris Chirica, vineri, pe Facebook.