4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 19:16
No menu items!

Primarul din Târgu-Jiu a fost rănit într-un accident

spot_img

Primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, lider local PSD, a fost rănit, în noaptea de miercuri spre joi, într-un accident rutier produs pe şoseaua de centură a oraşului.

Maşina condusă de Cârciumaru a intrat pe contrasens şi a ieșit de pe carosabil intrând într-un șanț.

Potrivit primelor informații furnizate de autorități, primarului i s-ar fi făcut rău şi astfel a pierdut controlul volanului. Medicii susțin că ar putea fi vorba despre o criză de diabet.

Un echipaj SMURD a ajuns la fața locului și apoi l-a transportat pe primar la spital. Starea lui Cârciumaru este stabilă.

Accidentul a fost anunţat la ora 22.39 prin serviciul 112. Iniţial nu a fost solicitat serviciul SMURD sau cel de descarcerare.

 

FOTO sportingorj.ro