6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 1:47
No menu items!

Primarul din Rădăuți, Suceava, a șantajat un consilier local

spot_img

Primarul din Rădăuţi, Aurel Olărean a fost adus, joi, la audieri la DNA, într-un dosar în care este suspectat că ar fi şantajat un consilier local.

primar_radauti_olarean

Potrivit unor surse judiciare, primarul din Rădăuţi l-ar fi şantajat pe consilierul local pentru ca acesta să voteze o hotărâre în interesul edilului. Aurel Olărean, aflat la al doilea mandat de primar, are 54 de ani. El este vicepreşedinte al organizaţiei judeţene Suceava a PDL, iar înainte de a fi ales primar, a fost deputat.

În ianuarie 2014, Aurel Olărean a fost trimis în judecată de Parchetul Curţii de Apel Suceava, pentru abuz în serviciu pe motiv că a refuzat să constate încetarea mandatului unui consilier local şi să vacanteze postul.

Potrivit procurorilor, din luna iulie 2012, primarul nu şi-a îndeplinit, cu ştiinţă, atribuţiile de serviciu prevăzute în Statutul aleşilor locali şi nu a propus Consiliului Local Rădăuţi să constate încetarea de drept a mandatului de consilier a lui Nistor Tătar, membru PSD, care a fost ales şi consilier judeţean şi care a optat pentru funcţia de consilier judeţean.

În februarie 2013, Prefectura Suceava a făcut plângere penală împotriva primarului Aurel Olărean pentru că refuza vacantarea a trei locuri de consilier local, după ce aceştia demisionaseră din Consiliul Local Rădăuţi.

De asemenea, Aurel Olărean este verificat de ANI pentru că s-ar afla în conflict de interese sau în incompatibilitate, pentru că nu şi-a menţionat în declaraţia de interese două firme şi, totodată, „a derulat activităţi de furnizare produse între firma acestuia către spital, unitate care se află în subordinea Consiliului Local”.

În 2008, pe când era deputat PDL, Aurel Olărean a fost cercetat pentru ameninţare şi distrugere, el fiind acuzat că a ameninţat un bărbat, Romeo Galan, şi i-a avariat autoturismul.

În mai 2007, Aurel Olărean a fost implicat într-un scandal electoral, alături de echipa sa de campania, în oraşul sucevean Milişăuţi.

Şi în vara anului 2005 Olărean a fost implicat într-un scandal, fiind acuzat de trei poliţişti din Rădăuţi că autoturismul cu care se aflau în misiune a fost blocat în trafic de jeep-ul deputatului. Poliţiştii au reclamat că parlamentarul i-a somat să coboare din autoturism, să stea cu mâinile ridicate la un gard şi să dea explicaţii în legătură cu modul în care au traversat o cale ferată. Olărean i-a verificat pe poliţişti cu fiola pentru a stabili dacă aceştia au consumat alcool şi a mers la sediul Poliţiei din Rădăuţi pentru a se asigura că aceştia fuseseră trimişi în misiune.

S.M.