-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:16
No menu items!

Primarul din Ploiești a fost reținut de DNA

spot_img

Iulian Bădescu este cercetat în dosarul privind finanțarea echipei de fotbal Petrolul Ploiești

Badescu Iulian 2

Primarul Ploieștiului, Iulian Bădescu, a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești, pentru 24 de ore, în dosarul privind finanțarea echipei de fotbal Petrolul Ploiești.

Iulian Bădescu a fost audiat, în caitate de suspect, timp de aproape opt ore la DNA. El urmează a fi prezentat instanței de judecată pentru emiterea unui mandat de arestare pentru 30 de zile.

În același dosar doi funcționari ai Primăriei Ploiești: secretarul municipalității, Oana Cristina Iacob, și directorul executiv al Direcției administrație publică, juridic – contencios, achiziții publice, contracte, Iulia Alina Alexandru, pentru de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.

Potrivit anchetei, Iulian Bădescu a semnat, la data de 21 ianuarie 2013, un contract de cooperare încheiat între municipiul Ploiești și Asociația Comunitară „Lupii Galbeni 2012” Ploiești, iar, la data de 28 iunie 2013, a semnat regulamentul privind punerea în aplicare a acestuia, în lipsa vizei de control financiar preventiv propriu, sustrăgând aceste operațiuni controlului de legalitate, regularitate și încadrare în creditele bugetare. Astfel, el a dispus plata sumei de 8 milioane de lei (în trei tranșe) către asociație, deși cunoștea că nu este legală. Aceste fapte au avut ca rezultat prejudicierea bugetului local cu suma anterior menționată, precum și obținerea de către Asociația Comunitară „Lupii Galbeni 2012” Ploiești a unui folos necuvenit de aceeași valoare. „Prin semnarea contractului și a regulamentului, Iulian Bădescu și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu prevăzute de Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale și a încălcat dispozițiile din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv și pe cele din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale”, arată DNA.

În plus, primarul i-a pretins unui reprezentant al Asociației Comunitare „Lupii Galbeni 2012” Ploiești, în schimbul derulării contractului de asociere și a regulamentului de aplicare a contractului, precum și a efectuării plăților către Asociație, 300.000 euro, reprezentând un comision de 10% din valoarea totală a sumelor ce urmau a fi acordate de primărie jucătorilor echipei de fotbal „F.C. PETROLUL” Ploiești, ale cărei interese erau reprezentate de Asociația Comunitară, precum și foloase necuvenite constând în contravaloarea transportului și a cazării, în perioadele ianuarie – februarie 2013, respectiv ianuarie – februarie 2014, la două hoteluri din Turcia unde Bădescu a însoțit echipa în desfășurarea cantonamentului.
Secretarul Primaăriei, Oana Cristina Iacob, a avizat pentru legalitate Hotărârile Consiliului Local Ploiești prin care s-au aprobat încheierea contractului de cooperare între municipiul Ploiești și Asociația Comunitară „Lupii Galbeni 2012” Ploiești și Regulamentul de aplicare a prevederilor contractului, hotărâri adoptate cu încălcarea dispozițiile legale. Rapoartele de specialitate prin care a propus Consiliului Local Ploiești, spre aprobare, contractul și regulamentul de aplicare au fost semnate de Iulia Alina Alexandru.

Înainte de a intra la audieri, Iulian Bădescu a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook.

În această dimineață, am fost contactat de magistrații din cadrul DNA – Serviciul teritorial Ploiești pentru a clarifica unele aspecte legate de finanțarea clubului de fotbal Petrolul Ploiești. Dupa cum se știe, Primăria Ploiești a premiat performanța realizată de Asociația „Lupii Galbeni” în temeiul unei hotărâri a Consiliului Local al municipiului. Îmi exprim convingerea că toate problemele care țin de relația contractuală dintre administrația publica locală și clubul de fotbal vor fi lămurite în cel mai scurt timp posibil, astfel încât activitatea celor două instituții să se desfășoare în cele mai bune condiții

Iulian Bădescu
primarul Ploieștiului

Andrei Tudor