-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:50
No menu items!

Primarul din Băicoi, trimis în judecată pentru conflict de interese după ce a încheiat ilegal mai multe contracte

spot_img

ciprian statescu

Primarul oraşului Băicoi, Ciprian Stătescu, a fost trimis în judecată miercuri pentru conflict de interese, după ce ar fi încheiat în mod ilegal mai multe contracte.

Potrivit rechizitoiului întocmit de procurori, în perioada 18 martie 2011 – 21 noiembrie 2013, Stătescu, în calitate de primar al oraşului, a îndeplinit 45 de contracte de achiziţii şi note de comandă, „prin care s-a realizat un folos material în cuantum de 2.462.664 lei, în patrimoniul SC SI SRL Băicoi, persoană juridică cu care inculpatul s-a aflat în ultimii cinci ani în raporturi comerciale (derulate prin intermediul firmei SC MS 2200 SRL, al cărei unic asociat este, societate comercială care a realizat un beneficiu în valoare de 1.707.572 lei)”.

Procurorii precizează că, în 11 aprilie 2011, primarul oraşului Băicoi a încheiat un contract cu o persoană juridică, respectiv cu SC NC SRL, cu care în ultimii cinci ani a avut mai multe legături comerciale, prin intermediul societăţii comerciale MS 2200 SRL.

Aceasta ultimă firmă îl avea ca asociat unic pe Ciprian Stătescu, dar a fost administrată, de fapt, o perioadă, de sora sa şi, ulterior, de mama sa.

În urma contractului, persoana juridică a beneficiat de un câştig în cuantum de 35.994 de lei.

Totodată, în cursul lunii februarie 2012, Stătescu, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a încheiat alte trei contracte de achiziţie publică cu firma mai sus menţionată, pentru care societatea comercială a beneficiat de un folos material în cuantum de 189.111 lei, precizează anchetatorii.

Lucian Mera