4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 19:43
No menu items!

Primarul Craiovei, Olguța Vasilescu, a pus mâna pe Ciolan cu autobuzul

spot_img

IAC Management, o firmă de familie cu 8 angajați, păstorită de Daniel Ciolan, a „împușcat” două contracte, prin care și-a salvat activitatea – unul cu Ministerul Dezvoltării, pentru celebrele microbuze școlare și altul cu Primăria Craiova, în valoare totală de peste 26 milioane de euro

Dragnea_Vasilescu Olguta

Firma IAC Management înregistra, la sfârșitul anului 2012, pierderi de aproape 140.000 de euro, dar „s-a salvat” miraculos, în plină criză, cu 2 contracte bănoase cu statul.

După ce a câștigat contractul pentru livrarea a 600 de microbuze Ministerului Dezvoltării, a reușit performanța de a obține, zilele trecute, licitația pentru furnizarea a 50 de autobuze Primăriei Craiova, condusă de Lia Olguța Vasilescu, pentru aproximativ 10 milioane de euro.

Contract de 10 milioane de euro la Primăria Craiovei, un singur ofertant

Autobuzele noi vor fi achiziționate după semnarea unui acord-cadru cu firma de apartament IAC Management, specializată în activități de consultanță pentru afaceri și management. Conform anunțului de licitație, cele 50 de autobuze noi vor costa aproximativ 43,7 milioane de lei, și ca element de noutate, podeaua va fi complet coborâtă pe toata lungimea vehicului.

Surprinzător însă, IAC Management a fost singura firmă care a participat la licitația organizată de edilul din Craiova. Primarul PSD nu a organizat licitație electronică, iar cei aproape 10 milioane de euro îi va da din bugetul instituției.

Firma câștigătoare era în pierdere până să câștige contracte cu statul

Potrivit datelor existente public pe site-ul Ministerului Finanțelor, în 2012, înainte de a încheia contractele cu Primăria Craiovei sau cu Ministerul lui Liviu Dragnea, cu microbuzele, firma IAC Management a avut o cifră de afaceri de aproape 940.000 de lei și pierderi de aproximativ 610.000 de lei. Societatea avea și în 2012, dar și în 2013, când câștigase contractul cu microbuzele de la Ministerul Dezvoltării, doar 8 angajați. Dar cifra de afaceri se schimbă în 2013, după norocul de la Ministerul Dezvoltării. Astfel, activitatea firmei pare că explodează, după cifre, pentru că angajații au rămas aceiași. În evidențele statului figurează, în 2013, cu o cifră de afaceri netă de 35.771.457 de lei, adică 8,12 milioane de euro. Mai mult, în același an, trece pe profit, care e aproximativ 115.000 de lei.

Săptămâna trecută au început să curgă primele o sută de microbuze livrate de firma lui Daniel Ciolan. În acest contract, de aproximativ 16 milioane de euro, pentru cele 600 de microbuze, IAC Management s-a asociat cu Union Motors Car Sales.

În ultimii 7 ani, IAC Management a mai câștigat un contract cu autoritate din Craiova, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova, din subordinea CNADNR.  A fost vorba despre o autoutilitară transport mix, în valoare de peste 100.000 de lei, adusă de firmă pentru DRDP.

Ștefan Etveș