-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:19
No menu items!

Primarii francezi nu vor să îi integreze pe romi: “Nu se poate să primeşti aceste populaţii”

spot_img

Primarii francezi nu vor să îi integreze pe romi: “Nu se poate din punct de vedere material, financiar, social să primeşti aceste populaţii”

Primarii francezi susţin declaraţiile ministrului de Interne Manuel Valls, care a afirmat marţi că romii trebuie repatriaţi în România şi Bulgaria, motivând că nu îi pot primi în comunităţile lor, scrie Le Monde, în ediţia electronică.

„Problema romă nu se va rezolva multiplicând soluţiile de găzduire. Nu se poate din punct de vedere material, financiar, social să primeşti aceste populaţii. Situaţia este inextricabilă. Avem de-a face cu populaţii care nu vorbesc limba noastră, se instalează oriunde sau în condiţii de igienă şi siguranţă periculoase pentru ele şi pentru ceilalţi, generând rapid exasperarea vecinilor”, declară Maurice Vincent, primar socialist al Saint-Étienne (Loire) pentru Le Monde.

“În urma lipsei de civilizaţie, a furturilor, toate persoanele în situaţie neregulamentară trebuie repatriate”, susține André Rossinot, primar din partea Uniunii Democraţilor şi Independenţilor (UDI) al localităţii Nancy (Meurthe-et-Moselle). Politica de repatriere este în prezent acceptată de stânga.

Primarii socialişti din Toulouse şi Grenoble susţin că “Uniunea Europeană trebuie să găsească o soluţie pentru aceste fluxuri de populaţie”.

“Să credem că vom reuşi să rezolvăm problema romă cu sate de inserţie este o iluzie”, afirmă Francis Chouat, primar socialist din Evry (Essonne), adăugând că “în numeroase tabere se face comerţ ilegal, copiii sunt puşi să cerşească, se practică prostituţia, există organizaţii care nu au niciun interes ca noi să găsim soluţii individuale pentru aceste persoane”.

“Nu se pune problema să stigmatizăm o populaţie dar, într-o perioadă de penurie de locuri de muncă şi locuinţe, nu putem reuşi să îi integrăm”, suține Serge Godard, primar socialist din Clermont-Ferrand (Puy-de-Dôme).

“Problema exploziei delincvenţei şi violenţei din ţara noastră, problema romilor, toate aceastea puse cap la cap au dus la exasperare un anumit număr dintre compatrioţii noştri. Trebuie să înţelegem că nici România, nici Bulgaria nu sunt pregătite să intre în Schengen, trebuie deci să o spunem oficial, aşa cum fac germanii şi olandezii. Trebuie ca Guvernul să ne spună cum va organiza expulzarea romilor care sunt în situaţie ilegală”, a precizat preşedintele UMP, Jean-François Copé, pentru BFMTV-RMC, relatează Le Point, în ediţia electronică.

C.I.