-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:34
No menu items!

Prima zi de negocieri pentru Comarnic-Brașov. Francezii de la Vinci și grecii de la Aktor, la a doua încercare

spot_img

Prima zi de negocieri pentru Comarnic-Brașov. Francezii de la Vinci și grecii de la Aktor, la a doua încercare

Negocierile pentru alegerea contructorului autostrăzii Comarnic-Brașov încep astăzi, după cum a anunțat premierul Victor Ponta. Printre cei care doresc să realizeze proiectul se află și companiile Vinci și Aktor, cele care s-au retras din acest proiect în urmă cu trei ani.

Șeful Executivului a precizat și că negocierile pentru centura Sud a Capitalei şi cele pentru autostrada Piteşti – Craiova sunt în fază avansată.

„Domnul Şova m-a înştiinţat că practic de mâine (miercuri – n.r.) încep negocierile care trebuie să finalizeze contractul pentru Comarnic – Braşov. La fel, suntem în fază avansată cu centura Sud a Bucureştiului şi cu autostrada Piteşti – Craiova. Deci, partea de infrastructură categoric trebuie îmbunătăţită”, a spus premierul.

Pe lista ofertelor primite de Compania de Autostrăzi, CNADNR, se află o companie din China și trei asocieri de firme pentru proiectarea, construcţia, finanţarea şi operarea tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov.

Astfel, pe listă s-au înscris compania China Communications Construction şi asocierea formată din firmele Spedition UMB şi Tehnostrade, asocierea formată din Vinci, Strabag şi Aktor, precum şi asocierea formată din Impregilo şi Salini.

Statul a mai încercat de două ori să construiască autostrada Comarnic-Braşov, ultima tentativă având loc în 2010, când câştigătorul licitaţiei, asocierea Vinci (Franţa)-Aktor (Grecia), a renunţat la contract. Grupul elen Ellaktor, din care face parte compania Aktor, a anunţat că a anulat contractul de construcţie a autostrăzii pentru că statul român nu a acceptat anumite clauze, situaţie care a făcut imposibilă asigurarea finanţării.

Tronsonul Comarnic-Braşov, cu lungime de 55 de kilometri, avea ca termen de realizare anul 2014. După finalizarea lucrărilor, statul român ar fi plătit în 26 de ani în total 4,8 miliarde de euro.

C.C.