-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:24
No menu items!

Prima țară care va cere pașaport de vaccinare pentru a călători

spot_img

Danemarca lucrează la dezvoltarea unui „paşaport de vaccinare” care va fi în formă digitală şi care le-ar putea permite celor care au fost vaccinaţi anti-COVID-19 să călătorească în ţări unde se cer astfel de documente, pe perioada pandemiei.

„Este de aşteptat să poată exista cerinţe din partea altor ţări să fie prezentate la intrarea pe teritoriul lor documente privind vaccinarea. Se poate folosi aici un paşaport de vaccinare danez”, a indicat Ministerul danez al Sănătăţii într-un comunicat, citat de Reuters.

Acest „paşaport” ar putea fi lansat în primele luni ale acestui an, urmând să fie accesat prin intermediul site-ului danez pentru sănătate publică, a menţionat ministerul. Ministerul danez al Sănătăţii a subliniat necesitatea de a aprofunda cercetările cu privire la faptul dacă persoanele care au fost vaccinate mai pot transmite virusul şi cât durează acţiunea acestor vaccinuri, înainte să fie necesară o nouă doză.

Danemarca a început administrarea vaccinului anti-COVID-19 la sfârşitul lui decembrie 2020, cu vârstnicii şi personalul din sănătate şi a vaccinat până acum circa 1% din populaţie, fiind pe un loc fruntaș în clasamentul statelor europene.