-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:26
No menu items!

Prima operație pe un pacient COVID-19, la Constanța: o fetiță de 7 ani cu apendicită

spot_img

O fetiță de 7 ani operată de apendicită acută a fost primul pacient infectat cu COVID-19 supus unei intervenții chirurgicale la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa.

„O lecţie de dăruire, curaj şi profesionalism vine de la echipa de medici din Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa care a efectuat prima intervenţie chirurgicală asupra unui pacient infectat cu noul coronavirus, COVID-19. Este vorba despre o fetiţă de aproape 7 ani, din Constanţa, care a ajuns la spital cu dureri abdominale. Copilul a fost examinat în condiţii de maximă siguranţă şi după discuţiile cu familia, care a precizat că a călătorit în străinătate, dar şi în urma radiografiei pulmonare care a arătat modificări, a fost testată pentru coronavirus, analize care le-au confirmat doctorilor suspiciunea de infecţie cu temutul COVID- 19”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de Primăria Constanţa.

Conform sursei citate, investigaţiile suplimentare au dus la diagnosticul de apendicită acută gangrenoasă perforată care trebuia operată urgent.

„Conştienţi de pericol, dar fără să stea prea mult pe gânduri, doctorii şi asistenţii din echipa de intervenţie coordonată de chirurgul pediatru Florin Daniel Enache au intrat în sală şi au salvat viaţa copilului. Toată acţiunea s-a desfăşurat contracronometru, în condiţii sporite de siguranţă cu echipamente suplimentare de protecţie”, se menţionează în comunicat.

Fetița infectată cu COVID- 19 a fost operată la sfârşitul lunii martie, iar după o săptămână testul COVID-19 a ieşit negativ şi a fost externată. Fetiţa se află încă în izolare, acasă, împreună cu părinţii ei.

Sursa foto: http://www.radioconstanta.ro