-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:43
No menu items!

Prima navă comercială a plecat din Mariupol spre Rusia. Unele dintre navele portului, trecute în flota ”republicii populare” de la Doneţk

spot_img

O navă cargo, încărcată cu tablă laminată, a părăsit portul ucrainean Mariupol cu direcţia Rostov-pe-Don (Rusia). Este prima navă comercială care iese din portul Mariupol după cucerirea acestui oraş de către forţele ruseşti, a anunţat, marţi, liderul autoproclamatei Republici Populare Doneţk, Denis Puşilin, informează Reuters.

„Astăzi, 2.500 de tone de rulouri de tablă laminată au ieşit din portul Mariupol. Nava se îndreaptă spre Rostov-pe-Don”, a scris Denis Puşilin, pe contul său de mesagerie Telegram.

Denis Puşilin a anunţat că o parte a navelor din portul Mariupol trece în flota comercială a ”republicii populare” de la Doneţk (DNR).

”O parte a vapoarelor va trece sub jurisdicţia DNR”, anunţă el, citat de agenţii ruse de presă, care precizează că navele vor ”rebotezate”.
 

Portul Mariupol, la Marea Azov, care comunică cu Marea Neagră, era, înainte de invazia Ucrainei de către Rusia, la 24 februarie, al doilea cel mai important port civil din Ucraina, după portul Odesa.

Rusia a preluat controlul deplin asupra oraşului Mariupol la începutul acestei luni, când peste 2.400 de luptători ucraineni s-au predat la combinatul siderurgic Azovstal.

Săptămâna trecută, Rusia a anunţat că a finalizat operaţiunea de deminare a portului Mariupol astfel că acesta este deschis din nou circulaţiei navelor comerciale.

                                                                                                                   Adina Silav