1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:37
No menu items!

„Prima Casă” și pentru românii din străinătate

spot_img

Proiectul de act normativ referitor la extinderea programului a fost publicat, spre dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Finanțelor

bloc cu mansarda

Românii care locuiesc în străinătate vor putea să-şi cumpere case prin programul „Prima Casă”. Plafonul garanţiilor acordate exclusiv pentru aceştia va fi de 25 milioane lei până la finele acestui an.

Potrivit unui proiect de act normativ publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor, programul „Prima Casă” va fi extins şi la românii care muncesc în afara graniţelor.

Pentru a putea beneficia de acest program, românii din străinătate vor trebui să dovedească că au permis de şedere şi de muncă în ţara respectivă.

Ministrul finanţelor, Ioana Petrescu, susţine că acest proiect îi va încuraja pe românii care muncesc în afara graniţelor să-şi achiziţioneze propria casă.

Este o propunere venită din practică, prin care dorim să-i sprijinim pe românii care muncesc în străinătate să-și achiziționeze sau să-și construiască o locuință. În același timp, măsura va contribui la o administrare mai eficientă și la creșterea gradului de utilizare a portofoliului de garanții din programul „Prima casă”.

Ioana Petrescu
ministrul finanţelor

Potrivit proiectului de act normativ, garanţiile care vor fi acordate românilor din străinătate provin din plafonul destinat ANL, rămas nealocat sau neutilizat.

Andreea Brînzei