1.8 C
București
luni, 30 decembrie 2024 - 4:49
No menu items!

Prim vicepreşedintele PSD, Gabriela Firea: Au murit oameni cu zile pentru că nu a fost pregătit valul 4 nici la nivel de guvern, nici de către primărie

spot_img

Gabriela Firea, prim-vicepreşedintele PSD, l-a criticat în termeni duri pe primarul general Nicuşor Dan, pe care l-a acuzat că „a omorât și chinuit atâția oameni”, în condiţiile în care a oprit testarea gratuită extinsă în Capitală.

Fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea este de părere că foarte mulţi oameni ar fi fost acum în viaţă dacă „noul primar general de dreapta nu ar fi STOPAT testarea GRATUITĂ extinsă”.

„Fără indolenți în funcții publice! Câți oameni ar fi fost acum în viață, și câți nu ar fi trecut prin stresul și neplăcerile infectării – unii cu sechele pe viață -, dacă noul primar general “de dreapta” nu ar fi STOPAT testarea GRATUITĂ extinsă a profesorilor, elevilor, șoferilor de autobuz, asistenților sociali, sportivilor, lucrătorilor din termoficare, funcționarilor de la ghisee, cei în relație direcță cu publicul? Au murit oameni cu zile pentru că nu a fost pregătit valul 4 nici la nivel de guvern, nici de către primărie, cum am procedat la debutul pandemiei, când eram primar general”, a spus Gabriela Firea.

Liderul PSD aminteşte că „i-am lăsat aparatură, teste, personal instruit, spital covid, circuite în toate celelalte spitale ale primăriei. Și pentru noua boală, dar și pentru pacienții care au alte suferințe. Praful s-a ales de tot!”

Emanuel Stan