4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 17:39
No menu items!

Primăria sectorului 6 ignoră sănătatea locuitorilor din Drumul Taberei

spot_img

Sute de locuitori ai cartierului Drumul Taberei din sectorul 6 au cerut ajutor juridic Fundației Din Suflet, Pentru Suflet pentru urgentarea lucrărilor la Magistrala 5 Metrou

lucrari metrou dr taberei

Oamenii sunt exasperați de ritmul de melc cu care se fac, de 4 ani, lucrările la Magistrala 5 Metrou. Termenele de finalizare au fost amânate, avansate și reavansate, șantierul a fost închis o perioadă, iar promisiunile autorităților nici măcar nu mai au o dată probabilă de inaugurare.

În tot acest timp, praful și mizeria a pus stăpânire pe cartier, din cauza săpăturilor. Mai ales că lucrările, nu numai că au produs tone de praf, ci au distrus și spații verzi și zeci de arbori au fost tăiați. Mai mult, spun locuitorii din zonă, șobolanii au părăsit vechile galerii, ca să se refugieze din calea utilajelor și s-au adunat în subsolurile blocurilor.

Cetățenii au cerut de nenumărate ori ajutorul Primăriei sectorului 6, dar nu au primit răspunsuri clare. Așa că au apelat la Fundația Din Suflet, Pentru Suflet, care va face toate demersurile juridice astfel încât zona să fie curățată. Astfel, primăria lui Rareș Mănescu, de care aparține cartierul Drumul Taberei, trebuie să facă o solicitare către Municipalitate, ca prin intermediul societății 3D, cu care are contract, să fie făcută deratizarea în subsolurile blocurilor. Oamenii cer primăriei de sector să se implice în medierea acestui caz, astfel încât să le fie respectate drepturile fundamentale. Gradul de poluare din zonă a atins cote alarmante, mai ales că se suprapune cu disconfortul termic creat de caniculă.

Dacă adăugăm și faptul că Primăria Sectorului 6 a coordonat cu bună știință cea mai intensă campanie de defrișare urbană, trecând la tăierea a nu mai puțin de 600 de arbori din perimetrul Parcului Drumul Taberei, putem înțelege gradul de poluare și pericolul la care sunt expuși acești cetățeni. Prin intermediul juriștilor Fundației, am trecut la întocmirea unor petiții prin care solicităm factorilor de decizie – Ministerul Transporturilor, Primăria Municipiului București, Metrorex și Primăria Sectorului 6, urgentarea finalizării lucrărilor la acest obiectiv cu o imensă importanță în defluidizarea traficului rutier. Totodată, am mai solicitat refacerea infrastructurii rutiere în zonele afectate – Orizont, Favorit, Drumul Taberei nr. 34, Romancierilor, Râul Doamnei, Brâncuși, Valea Ialomiței, cât și a spațiilor verzi distruse, cu amenajarea și retrasarea locurilor de parcare în arealul acestor importante artere de circulație de pe raza Sectorului 6.

Ștefan Florescu

Fundația Din Suflet, Pentru Suflet

De asemenea, spun reprezentanții Fundației, conform clauzelor contractuale, în situația în care termenele de execuție vor fi din nou încălcate, se poate trece la sancționarea constructorului.

M. Nedelcu