3.9 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024 - 23:39
No menu items!

Primăria Sectorului 3, înglodată în datorii

spot_img

După opt ani sub conducerea democrat-liberalului Liviu Negoiţă, Primăria Sectorului 3 are o rată de îndatorare de 20%, potrivit actualului edil Robert Negoiţă (PSD).

Primarul sectorului 3 se aşteaptă însă ca procentul să crească, în următorii ani. „Din cauza fostei conduceri, Primăria Sectorului 3 are, din câte ştiu eu, un nivel de îndatorare de 20%. Este posibil ca acest nivel să ajungă la 30%, în 2014-2015. Nu avem însă date exacte”, ne-a declarat Robert Negoiţă. În aceste condiţii, administraţia locală nu va mai putea contracta împrumuturi bancare în perioada următoare.

În aceste condiţii, primarul sectorului 3 se bazează pe fonduri europene şi pe bugetul local pentru a continua, din primăvară, programul de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe, fără contribuţie din partea locatarilor.

În ultimele 5 luni, în sectorul 3 au fost anvelopate circa 180 de blocuri, investiţia ridicându-se la 200 milioane de lei. (Andrei Dascălu)