6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:18
No menu items!

Primăria Capitalei trimite la culcare petrecăreții din Centrul Istoric, la ora 22.00

spot_img

Primăria Capitalei trimite la culcare petrecăreții din Centrul Istoric, la ora 22.00

Primăria București a lansat în dezbatere publică un proiect conform căruia terasele sezoniere amplasate în Centrul Istoric, vor putea funcţiona doar până la ora 22.00. Această măsură ar putea duce la falimentarea principalilor furnizori de turism de divertisment din Capitală, spune preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turism şi Servicii (FPTS), Dan Matei Agathon.

Centrul Istoric este delimitat de Bd. Elisabeta, Bd. Carol, str. Hristo Botev, Bd. Corneliu Coposu, Splaiul Independenţei şi Calea Victoriei, excepţie de la această regulă vor face terasele de pe străzile din perimetrul delimitat de str. Lipscani, Bd. I.C. Brătianu, Splaiul Independenţei şi Calea Victoriei, care vor putea funcţiona până la ora 24.00 în timpul săptămânii, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică programul putând fi extins cu o oră.

Preşedintele FPTS, Dan Matei Agathon, susține că propunerea privind închiderea teraselor la ora 22.00 va falimenta Centrul Istoric din Bucureşti, acesta fiind singurul obiectiv important al turismului de divertisment din Capitală.

”Propunerea reprezintă o întoarcere la comunism, când restaurantele se închideau exact la 22.00 pentru ca duşmanii poporului să nu comploteze împotriva regimului. Turiştii, fie români, fie străini, nu sunt duşmanii Bucureştiului şi ar trebui încurajaţi să vină, să stea şi să cheltuie cât mai mult în Centrul Istoric, nu să fie izgoniţi, pentru că s-a închis programul”, arată Agathon într-un comunicat.

El susține că încasările din Centrul Istoric, de circa 150 de milioane de euro anual, se vor reduce la un sfert dacă această propunere de închidere a teraselor va fi aprobată, iar multe dintre planurile de dezvoltare şi de renovare din zonă vor fi anulate.

”Chiriile imense nu vor mai putea fi acoperite doar din activitatea de zi, aşa încât multe dintre locaţii se vor închide. Aşa arată viitorul Centrului Istoric în perspectiva închiderii teraselor şi a limitării lor, un proiect din care va pierde toată lumea pentru ca să nu câştige nimeni nimic. Îşi imaginează cineva cum ar fi reacţionat spaniolii care au cântat toată noaptea în Centrul Istoric cu ocazia Finalei Europa League din luna mai a anului trecut dacă chelnerii i-ar fi trimis la culcare de cu seara pe motiv de închidere a teraselor?”, se mai spune în comunicat.

Federaţia Patronatelor din Turism şi Servicii (FPTS) solicită de aceea Primăriei Capitalei renunţarea la acest proiect şi la adoptarea unei atitudini de încurajare a turismului de divertisment din această zonă.

O.D.