2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:47
No menu items!

Primăria Capitalei mai dă 1000 de lei pentru echipa Oltchim

spot_img

Surse oficiale din cadrul Primăriei Capitalei au declarat pentru Sursa zilei că municipalitatea intenţionează să acorde o nouă tranşă de ajutor, donaţie de 1 000 lei către Consiliul Local Vâlcea. Banii urmează să fie  utilizaţi pentru finanţarea partidelor echipei de handbal Oltchim, în Cupele Europene.

Clubul Sportiv Oltchim Râmnicu Vâlcea este cea mai galonată echipă de handbal feminin din România. Echipa a câștigat Campionatul României de șaisprezece ori, Cupa României de treisprezece ori, are în palmares două trofee IHF, o Cupă a Cupelor, o Supercupă a Europei și un Trofeu al Campioanelor.

Principalul finanțator al echipei este Combinatul Oltchim care trece, însă, prin mari greutăți financiare.

Un proiect de hotărâre pentru subvenționarea echipei va fi supus dezbaterii Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) la finele lunii noiembrie sau la începutul lunii viitoare.

Primăria Capitalei a oferit deja un ajutor de 1 000 de lei echipei de handbal vâlcene. La acea dată, primarul general, Sorin Oprescu, spunea că suma a reprezentat “primul ajutor promis” pentru Oltchim.

Oltchim este ca şi calificată în faza următoare a Ligii Campionilor la handbal feminin, după ce a înregistrat patru victorii din tot atâtea posibile, în prima fază a grupelor acestei competiţii. Echipa vâlceană este cotată ca marea favorită pentru câştigarea trofeului. (Liviu Moşoiu).