-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:59
No menu items!

Președintele Venezuelei, Hugo Chavez, a încetat din viață

spot_img

 

 

Liderul Venezuelei, Hugo Chavez, a încetat din viață la vârsta de 58 de ani, anunță agențiile internaționale de știri. Chavez era grav bolnav de cancer de mai bine de un an și a fost internat câteva luni într-o clinică din Cuba. Acum două săptămâni, el a fost transferat la un spital din Caracas. Mii de susținători s-au adunat în fața spitalului în care cel care a condus Venezuela timp de 14 ani s-a stins din viață. În urma decesului său, atribuțiile de președinte îi vor reveni vicepreședintelui Nicolas Maduro. Ministrul de externe al Venezuelei, Elias Jaua, a declarat că vor fi organizate alegeri prezidențiale în termen de 30 de zile.

Autoproclamat revoluționar, Hugo Chavez a fost o figură controversată atât în Venezuela cât și pe plan internațional. El a fost unul dintre cei mai vehemenți critici ai Statelor Unite și a inspirat mai multe mișcări de stânga din America Latină.

Chavez fusese reales pentru al patrulea mandat de președinte în octombrie anul trecut, dar imediat după scrutin a fost internat în Cuba. Boala l-a împiedicat să participe la ceremonia de învestire în funcția de președinte în luna ianuarie a acestui an. Oficialii de la Caracas nu au dezvăluit forma de cancer de care suferea Chavez.

Hugo Cavez va fi înmormântat vineri. Autoritățile de la Caracas au anunțat că vor fi ținute șapte zile de doliu național.

E.S.