4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 19:17
No menu items!

Preşedintele Asociaţiei “Parudimos” Timişoara, trimis în judecată pentru fraudare de fonduri europene

spot_img
Preşedintele Asociaţiei “Parudimos” Timişoara, trimis în judecată pentru fraudare de fonduri europene
foto: business24.ro

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Leonard Valentin Bebi, preşedinte al Asociaţiei “Parudimos” Timişoara, acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene.

Potrivit unui comunicat al DNA, pe 27 iulie 2010, Consiliul Local al comunei Dumeşti, judeţul Iaşi, a devenit beneficiarul unui contract de finanţare pentru punerea în practică a proiectului “Măsuri active pentru prevenirea abandonului şcolar”, finanţat din Fondul Social European – POSDRU.

În vederea derulării proiectului, la data de 19 septembrie 2010, Consiliul Local Dumeşti a încheiat un acord de parteneriat cu Asociaţia ”Parudimos” Timişoara, reprezentată de Leonard Valentin Bebi, în calitate de preşedinte.

În acest context, în perioada decembrie 2010 – august 2011, Leonard Valentin Bebi şi-a însuşit din contul asociaţiei şi a cheltuit în interes personal suma de 901.874,25 lei, echivalentul a aproximativ 210.104 euro, primită cu titlu de prefinanţare în cadrul proiectului.

De asemenea, la data de 3 noiembrie 2011, pentru a demonstra că nu a cheltuit banii în alte scopuri decât cele pentru care au fost alocaţi, Leonard Valentin Bebi a falsificat şi a prezentat unui reprezentant al managerului de proiect un extras de cont bancar al asociaţiei.

Consiliul Local Dumeşti s-a constituit parte civilă în proces cu suma de 901.874,25 lei.

Dosarul se va judeca la Judecătoria Iaşi.

A.V.