3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 16:41
No menu items!

PREZIDENȚIALE 2014. REZULTATE FINALE în Harghita: Hunor – 62,97%, Zsolt – 10,9%

spot_img

Pe locul al treilea în județul Harghita se află Klaus Iohannis, cu 10,76% din voturi

Kelemen Hunor: Ponta, Antonescu și Blaga la congresul UDMR

Candidatul UDMR la Preşedinţie, Kelemen Hunor, s-a clasat pe primul loc în judeţul Harghita, obţinând 62,97% din voturi, fiind urmat de candidatul PPMT Szilágyi Zsolt, votat de 10,9% din electori. Pe locul al treilea se află Klaus Iohannis, cu 10,76% din voturi.

Potrivit rezultatelor finale furnizate, luni dimineaţă, de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Harghita, primul tur al scrutinului prezidenţial a fost câştigat detaşat de candidatul UDMR, Kelemen Hunor, care a obţinut 73.371 (62,97 %) din voturile alegătorilor. Pe poziţia a doua s-a situat candidatul PPMT, Szilágyi Zsolt, votat de 12.706 de persoane (10,9%).

Klaus Iohannis a fost votat de 12.542 de electori (10,76%), iar Victor Ponta a obţinut 9.469 de voturi (8,13%).

Pe locul al cincilea s-a clasat Elena Udrea, cu 3.025 de voturi, (2,6%), urmată de Corneliu Vadim Tudor, cu 1.179 de voturi (1,01%).

Ceilalţi candidaţi au fost preferaţi de mai puţin de 1% din electori.

În judeţul Harghita, la primul tur al alegerilor prezidenţiale din totalul de 270.282 de persoane înscrise pe liste s-au prezentat la urne 119.120 de persoane cu drept de vot (44,07 %).

Potrivit BEJ Harghita, numărul voturilor valabil exprimate a fost de 116.521 (97,82 %), iar cel al voturilor nule de 2.599 (2,18 %).