7.8 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024 - 12:10
No menu items!

PREZIDENȚIALE 2014. REZULTATE FINALE în Gorj: Ponta – 50,25%, Iohannis – 24,38%

spot_img

Potrivit Biroului Electoral Județean Gorj, 160.517 de alegători s-au prezentat la urne în judeţ

alegeri belgia

Victor Ponta, candidatul PSD-UNPR-PC, a obţinut, în judeţul Gorj, 50,25% din voturi la alegerile prezidenţiale, în timp ce Klaus Iohannis, candidatul ACL, are 24,38% din sufragii, pe locul al treilea fiind Elena Udrea, cu 5,84%, arată rezultate finale furnizate, luni, de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Gorj.

Conform sursei citate, în acest judeţ Victor Ponta, care este şi deputat de Târgu Jiu la al treilea mandat, a fost votat de 80.670 de persoane (50,25%), în timp ce candidatul ACL Klaus Iohannis a primit 39.137 de voturi (24,38%).

Pe locul al treilea se află Elena Udrea, cu 9.387 de voturi (5,84%), la mică distanţă, cu 9.075 de voturi (5,65%), fiind Călin Popescu Tăriceanu. Dan Diaconescu a obţinut 5,60% din sufragii, fiind votat de 9.003 persoane, iar Corneliu Vadim Tudor a fost votat de 4,27% dintre alegători.

Monica Macovei a fost votată de 2.447 de persoane, adică 1,52%, în timp ce restul candidaților au mai puţin de un procent.

 

Conform preşedintelui BEJ Gorj, judecătorul Gheorghe Constantinescu, prezenţa la urne în judeţul Gorj a fost de 53,97%, din totalul de 304.438 de alegători votând 160.517. Numărul voturilor nule a fost de 3.798, respectiv 2,31%.