4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 16:18
No menu items!

PREZIDENȚIALE 2014. Noi rezultate BEC: Iohannis – 54,43%, Ponta – 45,56%

spot_img

Noile date au fost comunicate, miercuri, de Biroul Electoral Central (BEC), după centralizarea proceselor verbale din toate cele 18.847 secții de votare, reprezentând 100%

Klaus Iohannis_SZ 1

Candidatul ACL, Klaus Iohannis, a obținut 54,43% din voturi în al doilea tur al alegerilor prezidențiale de duminică, iar reprezentantul Alianței PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, 45,56%, potrivit datelor finale provizorii comunicate, miercuri, de Biroul Electoral Central (BEC), după centralizarea proceselor verbale din toate cele 18.847 secții de votare, reprezentând 100% secții de votare organizate atât în țară, cât și în străinătate.

Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne a fost de 11.719.344, adică un procent de 64,10%.

Numărul de alegători care s-au prezentat la urne înscriși în listele electorale permanente – 10.042.721. Cei care au votat în altă secție de votare decât cea în care au fost arondați conform domiciliului – 1. 569.668, iar numărul total al celor care au votat utilizând urna specială a fost de 106.955 persoane.

Din voturile exprimate, 1,41% au fost nule, adică 166.111.

Potrivit rezultatelor provizorii furnizate de BEC, numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne în străinătate a fost de 379.116.

BEC va mai primi în cursul zilei de miercuri procese-verbale scrise privind centralizarea votului din județe, urmând ca joi să fie încheiat procesul verbal final și trimis spre validare la CCR, a precizat purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleț.