-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:37
No menu items!

PREZIDENȚIALE 2014. MAI – 21 de posibile infracțiuni, verificate de polițiști

spot_img

Polițiștii au aplicat până duminică după-amiază amenzi totalizând 7.000 de lei

Oprea-mai

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, a prezentat, duminică, la ora 17.00, un nou „bilanț” al modului în care se derulează primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale: 21 de posibile infracțiuni, 21 de fapte contravenționale și amenzi aplicate de polițiști, în valoare totală de 7.000 de lei.

În cele 10 ore care au trecut de la deschiderea urnelor au fost înregistrate  91 de sesizări referitoare la fapte care au legătură cu procesul electoral. Cele mai multe dintre acestea privesc sfătuirea alegătorilor să voteze sau să nu voteze un anumit candidat. Menționez că această faptă reprezintă  contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.500 la 4.500 de lei.

 Toate semnalările au fost verificate, iar 40 dintre acestea nu  s-au confirmat.

La nivel național au fost constatate 21 de fapte contravenționale și s-au aplicat amenzi în valoare de 7.000 lei.

În alte 21 de situații sunt efectuate cercetări pentru săvârșirea unor posibile infracțiuni. În cele mai multe cazuri este vorba de coruperea alegătorilor sau împiedicarea dreptului de a vota. Cele mai multe evenimente, peste 60%, au fost sesizate în mediul rural.

Aproape 60 % din semnalări au fost primite prin numărul de urgență 112, 9 % de la partidele politice, iar 7% au fost sesizări din oficiu ale angajaților MAI.

Până la această oră, nu au fost înregistrate incidente majore, care să afecteze ordinea publică.

Referitor la informațiile privind faptul că la mai multe secții de votare din București au fost epuizate formulare de declarații pe propria răspundere care trebuie semnate de persoanele care votează în altă localitate decât cea de domiciliu, facem următoarele precizări:

Necesarul de formulare a fost stabilit în funcție de numărul utilizat la alegerile precedente. Pe parcursul procesului electoral, președinții  birourilor electorale ale secțiilor de votare  trebuie să solicite din timp suplimentarea numărului de formulare în momentul în care constată că acestea sunt insuficiente față de numărul de alegători. În acest moment, primăriile din București au multiplicat mai multe astfel de formulare care au început să fie distribuite la secțiile de votare unde era nevoie, această acțiune desfășurându-se, conform legii, cu mijloacele proprii ale primăriilor.

Referitor la sesizările privind posibile fapte care au ca scop turismul electoral, se efectuează verificări  pentru a stabili cu certitudine existența aspectelor semnalate. Vă reamintesc că polițiștii organizează la nivel național o acțiune care vizează legalitatea transportului rutier de persoane. Au fost organizate 433 de filtre rutiere, fiind verificate 1.759 de  autovehicule, dintre care 97 autocare, 409 autobuze, 698 microbuze și 555 auto cu capacitatea 8+1.

Un cetățean din Sibiu care a încercat să voteze la o secție de votare din jud. Vâlcea a reclamat faptul că nu i s-a permis să-și exercite dreptul de vot. În urma verificărilor s-a stabilit că de fapt bărbatul a refuzat să declare în scris pe propria răspundere că nu a votat şi nu va mai vota la acest tur de scrutin, așa cum prevede legea în cazul alegătorilor care votează în altă localitate decât cea de domiciliu.

Lucrătorii Postului de Poliție Tifești, jud. Vrancea, au fost sesizați telefonic prin 112 cu privire la faptul că un cetățean a fost împiedicat să-și exercite dreptul la vot de către președintele unei secții de votare.  În urma verificărilor a rezultat faptul că bărbatul a încercat să voteze la o altă secție de votare decât cea la care era arondat, din aceeași localitate.

În Pitești, pe numele unui cetățean s-a întocmit dosar penal pentru tentativă de fraudă la vot după ce a încercat să introducă în urnă două buletine de vot. Bărbatul a fost observat de membrii secției de votare chiar înainte să introducă în urnă cel de-al doilea buletin de vot.

În Dâmbovița, polițiștii efectuează cercetări în urma primirii unei sesizări privind oferirea de bunuri alegătorilor în scopul determinării de a vota un anumit candidat.

Totodată, au fost înregistrate mai multe sesizări referitoare la continuarea propagandei electorale.

În ceea ce privește persoanele aflate în centrele de reţinere şi arest preventiv ale unităților de poliție, Inspectoratul General al Poliţiei Române a asigurat măsurile necesare pentru a permite exercitarea dreptului de vot de către cei care îndeplinesc condițiile legale și care, evident, și-au exprimat intenția de a vota. Până la acest moment, 851 dintre persoanele reținute sau arestate preventiv dintre cele 890 care au depus cerere în acest sens, și-au exercitat dreptul de vot.

Doresc să precizez că în continuare, efectivele Ministerului Afacerilor Interne rămân la datorie și vor verifica punctual toate sesizările privind încălcarea legii pentru stabili cu certitudine existența aspectelor semnalate. Acolo unde va fi cazul, vor fi luate măsurile prevăzute de lege.

Monica Dajbogpurtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne