Mircea Geoană a votat la secția de votare de la Liceul „Jean Monnet” din Capitală
Senatorul PSD, Mircea Geoană,fost candidat la prezidențiale în 2009, a declarat, duminică, la ieșirea de la urne, că a votat un preşedinte care să unească şi care să lucreze în echipă. Geoană și soția sa, Mihaela, au votat la Liceul „Jean Monnet”, din Capitală.
Vin cu foarte multă bucurie la vot din trei motive. În primul rând, pentru că se pune punct unui regim politic, care a fost printre cele mai agresive şi nocive ale ţării. Practic, ce am fost împedicaţi să facem în 2009 şi 2014 se întâmplă acum. În al doilea rând, mă bucur că participarea la vot este masivă, iar în al treilea rând, votez cu bucuria şi încrederea faptului că, de mâine, vom pune punct acestui experiment nefericit, numit coabitare politică. Sunt convins că vom avea un preşedinte care să ne unească şi care să lucreze în echipă. Totodată, sper ca după această zi încărcată să ne întoarcem la adevăratele probleme ale ţării.
Mircea Geoană
senator PSD