1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:31
No menu items!

PREZIDENŢIALE 2014. Gorovei, satul copiilor botezaţi de Ceauşescu, prezenţă 100%. FOTO

spot_img

De 25 de ani, niciun sătean nu a lipsit de la vot

elena adamiu_adevarul

În satul Gorovei, din județul Botoșani, în ultimii 25 de ani, prezenţa la vot la alegerile prezidenţiale a fost de 100%. Pe lângă localnici, la urna din sat vin şi vizitatorii mănăstirii din localitate, informează adevarul.ro.

Satul Gorovei, este o localitate bătrânească, cu doar câteva case împrăştiate pe o costişă din apropierea mănăstirii de călugări Gorovei. În prezent, satul este locuit doar de vârstnici, care s-au dovedit a fi cei mai conștiincioși votanți din județul Botoșani.

În ultimii 25 de ani, nu a lipsit nimeni de la niciun tur de scrutin. Astfel că și de data aceasta, toți cei 30 de oameni rămași în sat au mers la vot. Prezenţa la vot a fost întotdeauna de 100% în Gorovei, cel mai mare procent din toată Moldova. De obicei de la ora 17.00, procentul urcă la 102% sau ca în urmă cu patru ani la 110%.

O femeie din sat a precizat că mulți localnici sunt de fapt finii dictatorului Nicolae Ceaușescu. Elena Adamiu, în vârstă de 85 de ani, care are 18 copii, a venit, duminică, la secția de votare din Gorovei – o clădire dărăpănată, cu o singură cabină de vot și o singură urnă – pentru a-și exercita dreptul la vot.

Copiii mei, trei dintre ei dar şi ai altor oameni din sat au fost botezaţi de Ceauşescu. Da , Nicolae Ceaşescu a fost naşul lor. Prin decret bineînţeles„, a precizat Elena Adamiu la intrarea în secţia de votare.

elena adamiu - adevarul

Am vrut să fiu un om care îşi face datoria mereu. Când eram mică mergeam la prăşit la boier. Când am crescut am mers la colectiv. Am făcut 18 copii că aşa îi place lui Dumnezeu. După revoluţie am plătit taxele şi am mers la vot. Aşa fac dintotdeauna, niciodată n-am lipsit. Şi aşa au făcut şi vecinii mei. Merg fiindcă este obligaţia şi dreptul meu.

Maria Adamiu

La ora 17.00, ca la fiecare scrutin electoral, toţi locuitorii din Gorovei votaseră deja.