2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 5:56
No menu items!

PREZIDENȚIALE 2014. REZULTATE FINALE în Covasna: Hunor – 50,41%, Iohannis – 14,96%

spot_img

Potrivit Biroului Electoral Județean Covasna, prezenţa la vot în judeţ a fost de 43,12%

Votare_PE_SZ

Candidatul UDMR la Preşedinţie, Kelemen Hunor, a câştigat primul tur al alegerilor în judeţul Covasna, obţinând 50,41% din voturi. Acesta este urmat de candidatul ACL, Klaus Iohannis, cu 14,96% din voturi, iar pe locul al treilea se află Victor Ponta, cu 13,69%, arată rezultatele finale furnizate de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Covasna.

Potrivit sursei citate, primul tur al scrutinului prezidenţial a fost câştigat de candidatul UDMR, Kelemen Hunor, care a obţinut 38.773 de voturi (50,41%). Pe locul doi în topul preferinţelor alegătorilor din Covasna s-a situat candidatul ACL, Klaus Iohannis, care a fost votat de 11.509 de persoane (14,96%). Iar candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a fost votat de 10.533 de electori (13,69%). Candidatul Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), Szilágyi Zsolt, a obţinut 7.619 de voturi (9,90%).

Pe următoarele locuri s-au situat Elena Udrea, cu 2,70% din voturi şi Dan Diaconescu – 2,05%, ceilalţi candidaţi fiind votaţi de mai puţin de 2% din electori.

Prezenţa la vot a fost de 43,12%, în timp ce la primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2009 au mers la urne doar 42,38 % dintre votanţi.