1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:37
No menu items!

Prețurile la gaze naturale și electricitate au scăzut în Europa

spot_img

Preţurile europene de referinţă la gaze naturale au scăzut, luni, pentru a patra zi consecutiv, pe fondul aşteptărilor potrivit cărora livrările americane de gaze lichefiate vor calma piaţa, la acestea adăugându-se şi faptul că traderii iau în calcul evoluţiile meteo favorabile şi riscurile la adresa cererii de energie provocate de varianta Omicron a coronavirusului, transmite Bloomberg.

La hub-ul de gaze din Ţările de Jos, cotaţiile la gaze cu livrare în luna următoare au scăzut luni cu 19%, până la 90 de euro pentru un Megawatt-oră, cel mai redus nivel înregistrat după data de 6 decembrie, pe fondul aşteptărilor ca livrările de gaze lichefiate să calmeze criza energetică de pe continent.

În paralel, preţurile la electricitate în Germania au înregistrat o scădere record de 36%, până la 220 de euro pentru un Megawatt-oră, în condiţiile în care declinul preţului la gaze face mai ieftină producţia de electricitate, conform Agerpres.

În ultima săptămână, cotaţiile la gaze naturale au scăzut cu 25% după ce un număr crescut de nave care transportă gaze lichefiate au început să se îndrepte spre porturile europene.

În paralel, prognozele meteo favorabile pentru o mare parte din Europa continentală înseamnă o diminuare a cererii de energie şi există şi incertitudini cu privire la impactul răspândirii rapide a variantei Omicron a coronavirusului.

Cu toate acestea, Europa se confruntă în continuare cu cea mai gravă criză energetică din ultimele decenii.
 

Luni, cu prilejul licitaţiilor pentru ziua următoare, grupul rus Gazprom nu a rezervat capacitate de tranzit pentru livrarea de gaze naturale la punctul de măsurare Mallnow, de la graniţa Germaniei cu Polonia, unde se termină gazoductul Yamal-Europe.

În paralel, operatorul german de reţea Gascade a anunţat că gazoductul Yamal-Europe, care în mod normal trimite gaze ruseşti spre Europa Occidentală, funcţiona luni în mod revers pentru a şaptea zi la rând, transportând gaze din Germania spre Polonia.