1.7 C
București
joi, 19 decembrie 2024 - 8:27
No menu items!

Prețul petrolului, în continuă scădere. În curând, sub 25 $/baril

spot_img

Preţul petrolului scade în continuare, urmând să ajungă, luni, aproape de 28 de dolari pe baril, pe fondul îngrijorării investitorilor că majorarea exporturilor de către Iran, ca urmare a ridicării embargoului occidental, va accentua supraoferta din piaţă, informează MarketWatch.

La bursa din New York, petrolul cu livrare în februarie este cotat în scădere cu 1,2%, după ce a coborât cu până la 2,5%, la 28,67 dolari pe baril, pe platforma electronică Globex.

Preţul ţiţeiului Brent, de referinţă la Londra, a coborât cu până la 2,7%, la 28,14 dolari pe baril, iar în timpul nopţii a atins 27,67 dolari pe baril.

Piaţa americană de acţiuni şi obligaţiuni este închisă, luni, pentru sărbătoarea Martin Luther King, dar contractele pentru petrol sunt tranzacţionate pe platforma Globex.

Perspectiva ca Iranul să reia exporturile a îngrijorat investitorii în contractele futures, acestea pierzând peste o cincime din valoare de la începutul anului, coborând sub 29 de dolari pe baril pentru prima oară în ultimul deceniu. Analiştii consideră că preţurile ţiţeiului ar putea coborî la 25 de dolari pe baril, sau chiar mai mult, în următoarele săptămâni.

Emanuel Stan