Prețul petrolului a crescut, luni, după ce președintele SUA, Joe Biden, s-a întors din Orientul Mijlociu fără un acord privind creșterea ofertei, scrie The Guardian.
Biden spera să obțină o promisiune din partea Arabiei Saudite de a-și crește producția de petrol, ceea ce ar putea duce la reducerea presiunilor globale de aprovizionare.
Dar prețul țițeiul Brent a crescut luni cu 2,6%, până la 103,88 dolari, după ce ministrul de Externe al Arabiei Saudite, prințul Faisal bin Farhan Al Saud, a respins speculațiile cu privire la o creștere a producției.
El a spus că oficialii care au participat la summitul de sâmbătă în prezența lui Joe Biden nu au discutat despre petrol și că națiunile OPEC+ vor continua să evalueze condițiile pieței.
Naeem Aslam, analist la Avatrade, a declarat: „Mesajul este că OPEC+ ia decizia de aprovizionare cu petrol, iar cartelul nu este nici pe departe interesat de ceea ce încearcă să obțină Biden.”
„OPEC+ va continua să controleze aprovizionarea cu petrol și o singură țară nu poate determina aprovizionarea cu petrol – cel puțin acesta este mesajul pe care producătorii l-au transmis după vizita lui Biden în Arabia Saudită”, spune acesta.
Creșterea prețului petrolului va menține presiunea la pompe, unde șoferii s-au confruntat cu prețuri record la benzină și motorină.
Cu toate acestea, prețurile țițeiului Brent au scăzut de la maximele de aproximativ 130 de dolari din martie la prețuri chiar sub 100 de dolari, pe fondul îngrijorărilor privind o recesiune globală.
De asemenea, comercianții de energie urmăresc îndeaproape prețul gazului pe fondul unei crize de aprovizionare în Europa.
Țările se luptă pentru a-și umple depozitele de gaz în cazul în care Rusia întrerupe aprovizionarea, inclusiv prin conducta Nord Stream 1, care este închisă pentru întreținere.
Adina Silav