1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:10
No menu items!

Presupuşi membri SI, inculpaţi în Liban pentru că au vrut să înfiinţeze un „emirat”

spot_img

Inculpaţii sunt acuzaţi că „au participat la atacuri împotriva armatei, au incitat la uciderea unor militari”

 statul islamic

Optsprezece presupuşi membri ai grupării jihadiste Stat Islamic (SI) au fost inculpaţi joi de justiţia libaneză pentru că au încercat să înfiinţeze un „emirat islamic” în nordul Libanului, a anunţat agenţia de presă ANI, potrivit AFP.

Agenţia nu a precizat naţionalitatea inculpaţilor, dar îl menţionează pe Ahmad Miqati, un libanez a cărui arestare, săptămâna trecută, a provocat trei zile de confruntări violente la Tripoli, cel mai mare oraş din nordul Libanului, între armată şi bărbaţi înarmaţi și a condus la un atac împotriva unei echipe de patrulă a armatei. Atacul a degenerat în confruntări în cel de-al doilea oraş al Libanului şi în împrejurimile sale soldate cu 16 morţi, dintre care 11 militari.

Inculpaţii sunt acuzaţi că „au participat la atacuri împotriva armatei, au incitat la uciderea unor militari” şi că au vrut să „ocupe” sate din regiunea Dinniyé, în nordul Libanului, în scopul înfiinţării unui „emirat islamic”.

Dintre cei 18 inculpaţi, care riscă pedeapsa cu moartea, trei sunt în detenţie, inclusiv Ahmad Miqati, iar ceilalţi 15 sunt fugari. Dosarul a fost transmis unui judecător de instrucţie.

Bărbaţii înarmaţi care au luptat la Tripoli sunt suspectaţi de legături cu Frontul al-Nusra, aripa siriană a reţelei teroriste Al-Qaida.

Grupări jihadiste rivale pe teren în războiul din Siria, SI şi al-Nusra întreţin o relaţie mai ambiguă pe frontul libanez. Ambele grupări deţin ca ostatici, de la începutul lui august, în urma unor lupte inedite în estul Libanului, la graniţa cu Siria, zeci de militari şi poliţişti libanezi. Trei au fost deja executaţi.

La puţin timp după încheierea acestor lupte, justiţia libaneză a inculpat 50 de presupuşi jihadişti pe motiv că intenţionau să înfiinţeze un „emirat” în regiuni libaneze.