4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 16:56
No menu items!

Preşedintele Ucrainei promite recompense în bani celor care se vaccinează anti-COVID

spot_img

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a anunţat, luni, un buget de 200 de milioane de euro pentru acordarea unei recompense financiare ucrainenilor care se vaccinează anti-COVID-19, pentru a-i încuraja astfel să se imunizeze pe compatrioţii săi în mare parte reticenţi la vaccinare, informează  AFP.

„Fiecare persoană care a primit două doze va putea primi 1.000 de grivne”, adică aproximativ 35 de euro, o sumă importantă pentru una dintre cele mai sărace ţări din Europa, a anunţat preşedintele Zelenski, în contextul în care mai puţin de o treime din ucraineni s-au vaccinat cu schema completă.

Persoanele vaccinate pot cheltui apoi această sumă pentru un abonament la o sală de sport, pentru a merge la cinema, la teatru, la muzeu sau pentru a plăti o călătorie internă cu trenul sau cu avionul.

„Este un sprijin pentru industriile cel mai grav afectate” de măsurile restrictive impuse din cauza pandemiei, a mai spus Zelenski.

Cu 442 de decese înregistrate în 24 de ore şi un sistem public de sănătate defectuos, Ucraina a fost luni a doua ţară din lume cu cele mai multe noi decese zilnice, după Rusia.