-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:45
No menu items!

Președintele Senatului:” Avem obligația legală de a pune în circuit această moțiune”

spot_img

Președintele Senatului, Anca Dragu, a declarat, marți, că, împreună cu președintele Camerei Deputaților, a găsit soluția pentru convocarea plenului reunit în privința moțiunii de cenzură inițiată de USR PLUS și AUR.

„Noi avem o obligație legală de a pune în circuit această moțiune de cenzură. Astăzi vom trimite către Guvern această înștiințare. E o obligație legală în baza regulamentului, e obligația președintelui Camerei Deputaților de a informa Guvernul. Eu sunt șocată de această situație în care colegii de la PSD și PNL blochează un drept constituțional, acela de a depune o moțiune de cenzură”, a declarat Anca Dragu.

Președintele Senatului a menționat că, în acest moment, nu s-a refăcut o coaliție la nivelul Parlamentului: “Un USL 2 nu este încă foarte clar. Demiterea mea ar trebui să se întâmple în plenul Senatului și atunci ar fi foarte clară această colaborare între PSD și PNL”.

“Nu vreau să par ipocrită, dar dacă aș elibera această funcție, dacă eu n-aș fi aici, parcursul moțiunii ar fi unul și mai greu”, a spus Dragu.

Întrebată dacă își va da demisia în condițiile în care “USR va rămâne în opoziție măcar”, Anca Dragu a răspuns afirmativ: „Cu siguranță asta se va întâmpla”.

                                                                                                                   Adina Silav