-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:29
No menu items!

Presedintele Italiei, interesat de românul sinucigaș

spot_img
Presedintele Italiei Giorgio Napolitano

Preşedintele Giorgio Napolitano urmăreşte evoluţia stării de sănătate a românului care şi-a dat foc joi în fața sediului Președinției italiene. Conform Biroului de Presă al Preşedinţiei italiene, intervenţia rapidă a carabinierilor a permis evitarea unor consecinţe grave, Florin Damian fiind acum internat într-un spital din Roma. Românul, de 55 de ani, îi adresase, în luna martie, un mesaj video preşedintelui Giorgio Napolitano, cerându-i ajutorul, deoarece se simţea „terorizat” şi „discriminat” de compania la care lucra ca şofer. Potrivit cotidianului Corriere della Sera, Damian, care locuia în Piemonte, a suferit arsuri la cap și pe corp, dar este în afara oricărui pericol. Înainte de acest incident nefericit, bărbatul a mai protestat și în fața sediului Parlamentului European din Bruxelles și a Curții Europene pentru Drepturile Omului de la Strasbourg. (D.F.M.)