-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:57
No menu items!

Președintele Coreei de Sud: Țara ar trebui să renunțe la consumul cărnii de câine

spot_img

Președintele sud-coreean Moon Jae-in a sugerat premierului că poate este momentul să interzică consumul de carne de câine – o practică tradițională în țara asiatică, însă criticată la nivel internațional, scrie The Guardian.

Carnea de câine face parte din dieta sud-coreenilor de foarte mult timp și se estimează că aproximativ un milion de câini sunt mâncați în fiecare an.

Produsele gătite din carne de câine sunt respinse de tinerele generații, iar activiștii pentru drepturile animalelor pun presiune tot mai mare pe autorități.

„Nu a venit timpul să luăm în calcul, cu prudență, interzicerea consumului de carne de câine?”, l-a întrebat, luni, președintele Moon pe premierul Kim Boo-kyum, a anunțat purtătorul de cuvânt al președinției sud-coreene.

Tot mai mulți sud-coreeni încep să dețină animale de companie, iar numărul celor care aleg să trăiasă alături de câini este în creștere.

Președintele Moon este printre ei, fiind un cunoscut iubitor de câini.

El are mai mulți câini la palatul prezidențial, inclusiv unul salvat după ce a ajuns președinte. Tory a devenit primul câine luat de pe stradă care a ajuns la Casa Albastră.

Întrebarea lui Moon către premier a venit în contextul în care acesta i-a prezentat șefului statului un plan de a îmbunătăți sistemul de îngrijire al animalelor abandonate.

Legea care protejează animalele în Coreea de Sud are ca scop principal să prevină uciderea câinilor și pisicilor, însă nu interzice consumul cărnii.