-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:29
No menu items!

Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, în vizită în România

spot_img

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker se află joi în vizită în România, ocazie în care va susţine un discurs în plenul Parlamentului şi se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu premierul Sorin Grindeanu.

„Pe 11 mai, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, se va afla în România, pentru a se întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu prim-ministrul Sorin-Mihai Grindeanu, dar şi pentru a se adresa Parlamentului României, în şedinţă plenară, cu privire la viitorul Europei”, conform Reprezentanţei Comisiei Europene.

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului are loc începând cu ora 10.30, ocazie cu care va avea loc alocuţiunea susţinută de Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, pe tema “Viitorul Europei”.

Ulterior, în jurul orei 12.00, preşedintele Comisiei Europene va merge la Cotroceni, unde va avea o întrevedere cu preşedintele Klaus Iohannis.

”Discuţiile vor viza subiecte prioritare de pe agenda următoarelor reuniuni ale Consiliului European, precum procesul de reflecţie privind viitorul Uniunii Europene şi negocierile legate de retragerea Marii Britanii din Uniune. Vor fi abordate şi aspecte legate de priorităţile politice ale viitoarei Preşedinţii a Consiliului Uniunii Europene pe care România o va deţine în primul semestru din 2019”, se arată într-un comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială.

Începând cu ora 15.00, Jean-Claude Juncker se va întâlni, la Palatul Victoria, cu premierul Sorin Grindeanu.

Preşedintele Comisiei Europene va susţine şi un dialog cu cetăţenii, împreună cu comisarul european Corina Creţu, despre viitorul Europei şi rolul României în proiectul european, la 10 ani de la aderare la Uniunea Europeană.

R.D.