4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:10
No menu items!

Președintele CJ Ilfov a încheiat un acord de cooperare între județul Ilfov și regiunea Mazovia din Polonia

spot_img

Președintele Consiliului Județean (CJ) Ilfov, Hubert Thuma, anunță că a încheiat un acord de cooperare între județul Ilfov și regiunea Mazovia, împreună cu omologul polonez, Mareșal al Voievodatului Mazovia, Adam Struzik.

„Polonia e un exemplu de bune practici. Mai ales la capitolul economie. Iar eu nu mă feresc deloc să preiau modele, proiecte bune”, spune Hubert Thuma.

Președintele CJ Ilfov afirmă că în urma acordului vor fi realizate împreună proiecte economice, sociale, culturale și nu numai. De asemenea, se va face schimb de practici.

„Este extrem de important să avem alături de noi parteneri externi de înaltă calitate. Citeam recent că rata personalului calificat în Polonia crește de la an la an. Și că Polonia este lider incontestabil atunci când vine vorba de proiecte mari de investiții. Jucătorii globali, marile companii ale lumii, aleg să investească în Polonia.

În Ilfov, la momentul actual, avem peste 40.000 de firme. Și-mi doresc să atragem cât mai mulți investitori. Din acest motiv, investim masiv mai ales în drumuri. La CJ Ilfov, cei mai mulți bani merg în rețeaua de apă și canalizare și în infrastructura rutieră.”, a postat pe Facebook Hubert Thuma.

D.Constantin