-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:52
No menu items!

Preşedintele ANAF: Angajaţii de la stat să fie plătiți în funcţie de performanţă: ”De ce să-mi asum eu riscuri, când colegul care stă la cafea ia acelaşi salariu ca şi mine”

spot_img

Angajaţii de la stat nu mai trebuie plătiţi unitar, ci în funcţie de performanţă şi de rezultatele pe care le obţin, aceasta fiind una dintre cele mai mari reforme pe care trebuie să le facă statul român, a afirmat, joi, Lucian Heiuş, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), în cadrul unui eveniment de specialitate, potrivit Agerpres.

„Sistemul actual de salarizare este unul unitar: munceşti mult, munceşti puţin, dacă ai aceeaşi categorie, clasă şi vechime, iei aceiaşi bani. Ai rezultate excepţionale în inspecţie fiscală sau eşti un inspector mai puţin performant, ai acelaşi salariu. Atunci apare în timp o demotivare a celor foarte buni: „De ce să-mi asum eu riscuri foarte mari, când colegul meu care stă mai mult la cafea pe hol ia acelaşi salariu ca şi mine?”.

Noi, ca stat, trebuie să depăşim cumva acest mecanism de a gândi unitar. Parcă şi legea salarizării se numeşte legea salarizării unitare. Nu mai trebuie să gândim unitar, ci pe performanţă, pe rezultatele pe care le obţii, chiar şi în sistemul administrativ. Cred că aceasta este una dintre marile reforme pe care trebuie să le facă statul în ansamblul lui”, a spus Heiuş, în cadrul conferinţei „PNRR – Investiţii pentru economia viitorului. Reforma fiscală”, organizată de PwC România.

El a subliniat că modernizarea trebuie făcută în toate instituţiile statului, nu doar la ANAF.

„Nu este suficient ca doar ANAF şi Ministerul de Finanţe să se modernizeze. Eu astăzi cred că Ministerul de Finanţe şi ANAF sunt printre cele mai performante instituţii din administraţia românească. Trebuie ca tot sistemul administrativ, capacitatea administrativă a statului român să crească şi să fie performantă şi atunci într-adevăr putem discuta despre un stat modern, despre performanţă în orice domeniu, de la sănătate, educaţie, administrare fiscală, construcţii, tot ceea ce înseamnă de fapt statul şi atunci îmi va fi şi mie mai uşor, ca preşedinte ANAF, să conving un contribuabil că este bine să-şi plătească impozitele şi taxele, pentru că o să aibă şi el mulţumirea că ceea ce dă către stat este administrat corect şi transparent”, a completat reprezentantul Fiscului.

D.Constantin