-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:36
No menu items!

Presa străină, despre reținerea lui Mircea Băsescu

spot_img

Dosarul fratelui președintelui Traian Băsescu este explicat în presa internațională prin monitorizarea specială a Justiției din România de către UE

Basescu Mircea_SZ

Presa străină comentează cazul reţinerii lui Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, explicând că justiţia din România face obiectul unei monitorizări speciale a Uniunii Europene în materie de combatere a corupţiei.

„Preşedintele României se apără într-o afacere care îl vizează pe fratele său”, titrează Agenţia France-Presse. „Preşedintele român Traian Băsescu s-a apărat joi de orice implicare într-un caz de presupus trafic de influenţă atribuit fratelui său, cerând justiţiei să facă lumină în acest caz”, relatează AFP.

Mircea Basescu, în vârstă de 60 de ani, fratele mai mic al preşedintelui, a fost reţinut joi seară, după ce a fost audiat de procurori”, notează AFP.

„Justiţia română, care face obiectul unei supravegheri stricte din partea Bruxellesului, s-a dovedit a fi mai eficientă în ultimii ani, conform experţilor. În ultimii doi ani, un fost prim-ministru şi doi foşti miniştri găsiţi vinovaţi de acte de corupţie au fost condamnaţi la închisoare, un lucru inedit în România”, arată Agenţia France-Presse.

„Procurorii anticorupţie l-au reţinut pe fratele preşedintelui României”, titrează revista Business Review. „Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, a fost reţinut joi seară de procurorii anticorupţie, după ce a fost interogat. Mircea Băsescu este suspectat de trafic de influenţă, existând suspiciunea că ar fi primit 250.000 de euro în februarie 2012 pentru a interveni în justiţie în scopul obţinerii unei pedepse mai uşoare pentru Sandu Anghel, cunoscut sub numele de Bercea Mondial, un lider interlop condamnat la şapte ani şi şase luni de închisoare în 2012”, transmite Business Review.

R.D.