1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:36
No menu items!

Preot arestat după ce a agresat sexual mai multe femei pe care le-a sedat şi le-a filmat

spot_img

Poliţia spaniolă a arestat un preot în vârstă de 34 de ani din oraşul Velez-Malaga (sud), acuzat că a agresat sexual cel puţin patru femei pe care le-a sedat şi le-a filmat, scrie Agerpres.

Surse din cadrul anchetei au declarat pentru agenţia de presă că bărbatul, care a fost paroh la o biserică din Melilla (oraş autonom spaniol din nordul Africii) înainte de a fi repartizat la Malaga, se află deja în arest preventiv, fiind acuzat de patru agresiuni sexuale şi cinci infracţiuni împotriva vieţii private.

Într-un comunicat, poliţia a precizat că ancheta a început în luna august când o femeie, care s-a declarat partenera preotului, a denunţat în Melilla că a găsit, în locuinţa pe care o împărţeau, un hard disk cu fotografii şi înregistrări video.

În acestea apăreau mai multe femei pe jumătate goale, adormite sau sub efectul unui sedativ, iar un bărbat efectua cu ele tot felul de practici sexuale.

După ce au analizat materialul de pe acest hard disk, anchetatorii au reuşit să identifice cinci victime care au declarat că nu aveau cunoştinţă de existenţa înregistrărilor şi că nu ştiau că au fost victime ale vreunei infracţiuni de natură sexuală.

Poliţiştii au descoperit că agresiunile sexuale au fost comise în mod continuu, în ani şi localităţi diferite, cu ocazia unor excursii ale unor grupuri de prieteni, printre care şi bărbatul acum arestat. Acesta ar fi furnizat victimelor un tip de substanţă care le anula starea de conştienţă pentru a comite agresiunile sexuale.

Anchetatorii nu exclud posibilitatea ca în oraşele în care a locuit arestatul să existe mai multe victime, astfel că analizează în continuare materialul care a fost confiscat de la actualul domiciliu al acestuia, din Velez-Malaga, după arestare.

D.Constantin