-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:50
No menu items!

Premiul Honoris Causa, primit de preşedintele Parlamentului European. Vezi ce a făcut acesta înainte de a intra politică

spot_img

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a primit miercuri seara titlul de Doctor Honoris Causa al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, într-o ceremonie de zile mari, de la care nu au lipsit foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu.

Înainte ca acesta să intre în posesia titlului, respectiv a tichiei cu pricina, cei prezenţi au putut asista la mai bine de o oră de discursuri siropoase din care laudele pentru înaltul oaspete au curs dijn belşug.

”Stimate prietene, domnule preşedinte, consider cã acordarea acestui titlu este, pe de o parte, o recunoaştere ţi apreciere a rolului pe care domnia sa îl joacã în Parlamentul European, nu doar de când a devenit preşedintele sãu. Personal, l-am cunoscut şi am colaborat activ, mai ales în perioada 2004 – 2008 în calitate de lider al grupului PSD din Senat când dânsul era lider al grupului socialist din Parlamentul European”, a declarat fostul preşedinte Ion Iliescu care nu a uitat să descrie pe larg cum se întâlnea el cu socialistul Schultz când mai era lider al senatorilor PSD.

„Avem onoarea azi de a participa la un moment important al SNSPA de a decerna domnului Martin Schulz titlul de Doctor Honoris Causa. Sãrbãtorim un cetãţean european care şi-a dedicat viaţa unui efort comun şi anume constituirea unei Europe unite şi puternice. El a devenit unul dintre acei politiceni care acolo unde alţii vãd ocazia unui conflict ei vãd baza unei colaborãri. Este un luptãtor paşnic pentru democraþie autenticã”, s-a arătat în Laudatio cititã de decanul Facultãţii de ştiinţe Politice, Cristian Pârvulescul.

Pe ministrulEducaţiei, Ecaterina Andronescu, a impesionat-o mai ales CV-ul oaspetelui de la Bucureşti. „Am citit CV-ul şi am fost impresionatã de modul în care s-a bãtut pentru drepturile omului şi pentru democraþie. Sper ca ca în aceastã calitate sã revinã în România pentru a face cunoştinţã şi cu celelalte comunitãþi academie. Ne dorim sã fim apreciaţi aşa cum suntem noi nici mai buni nici mai rãi. Suntem preocupaţi de percepţia României”, a spus Ecaterina Andronescu. Impresionat s-a declarat şi Emil Constantinescu care, într-un limbaj de lemn din care nu s-a înţeles mare lucru, l-a lăudat şi pe înaltul oficial de la Bruxelles.

Venit la microfon, Martin Schulz a mărturisit că admiră studenţii, pentru că el nu a fost niciodată student. Mai mult, acesta a susţinut că a fost un elev slab, şi că, la un momentn dat, profesorul de matematică i-a spus: ”Schulz, cu matematica asta nu merge, mai bine te apuci de politică!” Fraza a stârnit zâmbetele celor prezenţi care nu erau siguri dacă preşedintele PE a glumit sau nu. Părând totuşi serios, Martin Schulz a povestit că a vândut cărţi, la un moment dat, şi a mai spus că singurul lui punct forte la şcoală a fost latina, limbă pe care a înţeles-o acum la ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa. Preşedintele PE nu a ezitat să laude şi beneficiile integrării europene, apreciind totuşi că UIniunea Europeană nu este veşnică şi că Europa trăieşte vremuri agitate, fiind un continent divizat. (C.C.)