4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:43
No menu items!

Premii pentru elevii medaliaţi la olimpiadele internaţionale şi profesorii lor: 10.000 euro pentru obținerea aurului

spot_img

Partidul Social Democrat va propune partenerilor din coaliţia de guvernare acordarea unor premii de excelenţă pentru elevii care au obţinut medalii la olimpiadele internaţionale şi pentru profesorii lor, a anunțat, miercuri, ministrul Muncii, Marius Budăi.

„O măsură extrem de importantă pe care o vom pune pe masa de lucru a partenerilor de coaliţie va fi acordarea unor premii de excelenţă pentru elevii şi profesorii care au obţinut medalii la olimpiadele internaţionale”, a afirmat Budăi, într-o conferinţă de presă susţinută la Neptun.

Potrivit acestuia, elevii care obţin medalia de aur ar urma să primească un premiu de 10.000 de euro, cei care obţin argintul 8.000 de euro, iar cei care iau bronzul 5.000 de euro.

Profesorii care pregătesc medaliaţii la olimpiadele şcolare internaţionale ar urma să beneficieze de premii în sumă de 2.500, 4.000 şi 5.000 de euro.

                                                                                                                   Adina Silav