Un act normativ în acest sens a fost adoptat miercuri de Guvern
Elevii care au obţinut media zece la examenul de evaluare naţională sau la bacalaureat vor fi premiaţi cu câte 2.000 de lei, respectiv cu câte 3.000 de lei. Un act normativ în acest sens a fost adoptat miercuri de Guvern.
Actul normativ a fost adoptat în prezenta unor membri ai Consiliului Naţional al Elevilor, invitaţi în acest sens la şedinţa de guvern.
Elevii care au obţinut media zece la Bacalaureat au fost premiaţi şi anul trecut cu câte 3.000 de lei, în acest an fiind însă premiaţi şi elevii cu media zece la evaluarea naţională.
La finalul şedinţei, Guvernul a anunţat aprobarea hotărârii pentru acordarea premiilor, dar şi alte cifre decât cele prezentate de ministru privind numărul elevilor premiaţi, respectiv 106 absolvenţi de liceu care au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat, cu premii în valoare de 3.000 lei de persoană, şi 219 absolvenţi de clasa a VIII-a care au obţinut media 10 la evaluarea naţională, cu premii în valoare de 2.000 de lei.
R.D.