-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:19
No menu items!

PREMIERĂ la Cotroceni. Iohannis renunță să mai transmită un mesaj pe Facebook

spot_img

Președintele a preferat să transmită mesajul său de Ziua Marinei Române prin intermediul consilierului Ion Oprișor

iohannis_facebook

Premieră înregistrată sâmbătă, la Cotroceni. Președintele Klaus Iohannis a preferat să transmită mesajul său de Ziua Marinei Române prin intermediul consilierului său Ion Oprișor, și nu pe contul personal de Facebook, așa cum ne-a obișnuit, acesta din urmă fiind „rezervat” unei scurte postări dedicate sărbătorii religioase – Adormirea Maicii Domnului.

De altfel, consilierul Ion Oprişor, șeful Departamentului Securităţii Naţionale din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, a participat, în numele șefului statului, la ceremoniile de la Constanţa dedicate Zilei Marinei.

Prăznuirea Adormirii Maicii Domnului, la data de 15 august, a devenit, prin tradiţie, şi Ziua Marinei Române. Această dublă sărbătoare îmi oferă plăcutul prilej să adresez salutul meu tuturor celor care slujesc cu devotament şi dăruire întinderile albastre – marinari militari şi civili deopotrivă, constructori navali şi lucrători portuari – profesionişti care au purtat drapelul României la catarg şi în suflet pe mările şi oceanele lumii. În semn de preţuire şi respect pentru înaintaşi, se cuvine ca, acum, la ceas aniversar şi comemorativ, să aducem un pios omagiu tuturor celor care şi-au dedicat viaţa acestei nobile meserii şi care s-au jertfit pentru gloria pavilionului tricolor.

Klaus Iohannis
mesaj de Ziua Marinei Române

Iohannis a mai arătat, în mesajul său, că, prin calitatea şi nivelul de pregătire la standarde moderne ale celor care îşi servesc astăzi ţara în cadrul Forţelor Navale Române, „Marina noastră militară se evidenţiază ca o structură de forţe echilibrată, în măsură să-şi îndeplinească misiunile specifice, atât în plan naţional, cât şi în cel al operaţiilor executate în cadrul iniţiativelor regionale ori sub egida NATO şi a Uniunii Europene”.

Președintele a amintit şi de participarea activă a Marinei la iniţiativa Atlantic Resolve South, prin componenta sa regională, Black Sea Resolve, mai ales în contextul actualei crizei manifestate în vecinătatea României.

Klaus Iohannis a anunţat apoi, prin intermediul aceluiași mesaj transmis de consilierul său, că a dat curs propunerii Ministrului Apărării Naţionale pentru decorarea Drapelului de luptă al Statului Major al Forţelor Navale cu Ordinul „Virtutea Maritimă” în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, „pentru înaltul profesionalism şi rezultatele remarcabile obţinute de-a lungul anilor”.

La această sărbătoare, cu rezultate deosebite se prezintă şi marinarii poliţişti de frontieră, care îşi demonstrează permanent devotamentul şi competenţa în securizarea frontierelor maritime şi fluviale, cu un accent deosebit pe frontierele externe ale Uniunii Europene. Cu prilejul Zilei Marinei Române, doresc, totodată, să le transmit tuturor celor care profesează în domeniile cu specific naval sau sunt alături de aceştia, familiilor lor, multă sănătate, bucurii şi realizări în activitatea viitoare. Fie ca protectoarea marinarilor români, Sfânta Fecioară Maria, să vă însoţească şi să vă ocrotească, oriunde veţi fi! La mulţi ani şi bun cart înainte!

Klaus Iohannis
mesaj de Ziua Marinei Române

Pe contul personal de Facebook, președintele s-a limitat, sâmbătă dimineață, la o scurtă postare dedicată Adormirii Maicii Domnului.

Praznicul Adormirii Maicii Domnului mă găsește cu sufletul alături de toți cei care se roagă în aceste zile Fecioarei Născătoare de Dumnezeu. Locașurile de închinăciune purtând hramul Adormirii Maicii Domnului, aflate pe întreg teritoriul României, ne marchează profund identitatea. Această zi ne inspiră să fim la rândul nostru sprijin, nădejde și tărie pentru cei care au nevoie de noi.

Klaus Iohannis
postare pe Facebook

R.D.