Un scandal public a izbucnit după ce ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a fost acuzat că ar fi desființat un departament din minister care trebuia să se judece cu părinții săi. Premierul a anunțat, sâmbătă, prin consilierul său, că a declanșat verificări.
Familiei Cîțu i-a fost retrocedat un teren de 50 de hectare de pădure lângă pârtia de schi din Voineasa, retrocedarea este acum subiect de proces, iar statul român ar trebui să fie apărat chiar de ministerul condus de Cițu.
Antena 3 a difuzat sâmbătă singurul răspuns al lui Florin Cîțu pe această temă: „Reorganizarea e publică. Există departament juridic. Citiți organigrama. Acolo este secția juridic și încă o secție contencios. Cum să le desființez? Din contră. Organigrama este pe pagină. Eu văd juridic și reglementare acolo și contencios”.
În cadrul aceleiași emisiuni, unul din consilierii premierului Ludovic Orban, Virgil Guran, a declarat că a vorbit cu premierul despre situație, iar acesta ar fi dispus verificarea acuzațiilor care i se aduc ministrului Finanțelor, Florin Cîțu.
„Da (nr. am discutat cu premierul Orban). Am verificat la cabinetul premierului, nu au ajuns aceste documente, probabil sa fie pe circuit, poate e mai greoi. Deci premierul nu cunoaste situatia. Trebuie sa se informeze. A fost reactia normala, ca va verifica sa vada ce se va intampla. Orice trebuie verificat, lamurit, daca este real sau nu. Noi avem aceasta politica foarte clara, sa verificam si o sa va prezentam concluzia”, a declarat Virgil Guran.
„Am vorbit inclusiv cu dl Citu azi. M-a spus ca Directia Juridica exista in continuare in minister. Ca acel dosar cu tatul lui nu i-a parvenit lui, nu este adevarat ca este retinut de el”, a mai declarat Virgil Guran.