1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 14:03
No menu items!

Premierul turc, Recep Erdogan amenință că închide YouTube și Facebook

spot_img

 Recep-Tayyip-Erdogan

Premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, implicat într-un scandal politico-financiar, a amenințat, în cursul unui interviu difuzat joi seară la postul turc de televiziune ATV, că va interzice în Turcia site-urile YouTube și Facebook după alegerile locale de la 30 martie, scrie AFP.

Sunt noi măsuri pe care le vom lua în acest domeniu după 30 martie (…), inclusiv interzicerea (site-urilor YouTube și Facebook)

Recep Tayyip Erdogan,

Premierul Turciei

De la punerea sub acuzare în luna decembrie a zeci de apropiați ai regimului, patroni, parlamentari ori funcționari cu rang înalt, suspectați de corupție, opoziția cere demisia prim-ministrului Erdogan.

Conversații telefonice care îl implică direct în afaceri de corupție au fost publicate pe internet săptămâna trecută.În aceste discuții a căror autenticitate nu a fost stabilită definitiv, Recep Tayyip Erdogan îi cere fiului său să ascundă sume importante de bani ori vorbește despre un comision insuficient plătit de un grup industrial.

Șeful guvernului vorbește despre un „montaj imoral” și își acuză adversarii de complot pentru răsturnarea guvernului.

În plină campanie electorală, el a spus miercuri că va părăsi viața politică dacă partidul lui nu va câștiga municipalele programate pentru 30 martie.

C.A.