6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:14
No menu items!

Premierul Republicii Moldova vine, marţi seara, la Bucureşti, pentru discuţii cu Victor Ponta

spot_img

Premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, va veni, marţi seara, la Bucureşti, şi se va întâlni cu premierul Victor Ponta, pentru a stabili reperele principale ale dialogului politic pe linie guvernamentală pentru perioada următoare. Potrivit Guvernului, premierul moldovean va veni la Bucureşti pentru o vizită de lucru, la invitaţia lui Ponta.

„În cursul discuţiilor, cei doi prim-miniştri vor stabili reperele principale ale dialogului politic pe linie guvernamentală pentru perioada următoare şi vor conveni liniile prioritare de acţiune la nivel sectorial. O atenţie aparte va fi acordată iniţiativelor menite să racordeze mai strâns cele două state în plan economic, comercial, cultural şi al contactelor inter-umane. Vor fi analizate în detaliu proiectele de interconectare energetică şi de transport, precum şi iniţiativele de cooperare bilaterală derulate în baza diverselor programe de asistenţă oferită de România”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

Potrivit comunicatului, premierul Victor Ponta va aborda, în cadrul întrevederii, progresele înregistrate de Republica Moldova în dialogul cu Uniunea Europeană şi va reitera sprijinul ferm al României pentru obiectivele Chişinăului în perspectiva summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius, din noiembrie 2013.

Aceasta este prima vizită pe care o întreprinde în România, în actuala calitate, noul prim-ministru al Republicii Moldova.

Uniunea Europeană şi Republica Moldova au finalizat negocierile unui Acord de Asociere, inclusiv asupra unei Zone de liber-schimb aprofundate şi cuprinzătoare, ce urmează să fie iniţiat la summitul din Vilnius (Lituania) al Parteneriatului Estic, în noiembrie 2013.

Tot marţi, Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă Catherine Ashton efectuează o vizită în Republica Moldova, unde se va întâlni cu premierul Iurie Leancă şi ministrul de Externe Natalia Gherman.

Și preşedintele României, Traian Băsescu, va face, pe 17 iulie, o vizită oficială la Chişinău.

Andrei Tudor