-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:41
No menu items!

Premierul Nicolae Ciucă, despre certificatul verde la locul de muncă: „Am discutat cu ministrul Rafila și am convenit soluții”

spot_img

Premierul Nicolae Ciucă a precizat, marți, că a avut discuţii cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, la finalul săptămânii trecute, şi a convenit cu acesta nişte soluţii prin care certificatul verde la locul de muncă să fie reintrodus în dezbatere parlamentară, apoi aprobat de Camera Deputaţilor, promulgat şi ulterior pus în aplicare. El nu a oferit un orizont de timp pentru când se va întâmpla asta. 

„Când vom avea certificatul verde la locul de muncă?”, a fost întrebat prim-ministrul de jurnaliști la finalul vizitei pe şantierul drumului care va face legătura cu Podul Prieteniei, Giurgiu – Ruse.

Este un subiect pe care l-am discutat cu domnul ministru Rafila sâmbătă şi am convenit să găsim acele soluţii prin care certificatul verde să fie reintrodus în dezbatere în Parlament şi, în momentul în care va fi aprobat de Camera Deputaţilor, să poată să meargă la promulgare şi să poată fi aplicat”, a declarat Nicolae Ciucă. 

Întrebat și despre un orizont de timp, prim-ministrul a răspuns: „Daţi-mi voie să nu estimez un timp acum.”

Chestionat, de asemena, dacă ia în calcul ca persoanele care au anticorpi, dar nu au fost luate în evidenţă de DSP să poată avea certicatul verde, Nicolae Ciucă a replicat: „Din discuţiile pe care le-am avut cu domnul ministru, de certificatul verde vor beneficia şi persoanele care au trecut prin boală.”

Întrebat și dacă va fi introdusă propunerea lui Alexandru Rafila ca certificatul verde să fie eliberat şi pentru persoanele care au făcut prima doză de vaccin, la un interval de 10 zile, şeful Guvernului a spus: „Nu am discutat acest detaliu cu ministrul Alexandru Rafila sâmbătă, urmând ca, împreună cu ceilalţi specialişti, să poată să vină cu o propunere concretă în cuprinsul proiectului de lege care va fi supus dezbaterii Camerei Deputaţilor şi atunci vom vedea despre ce soluţii concrete este vorba.”

Ciucă: „Nu putem spune că suntem mulțumiți”

Tot marți, Nicolae Ciucă s-a declarat nemulțumit de viteza în care se lucrează la proiectele mari de infrastructură din România.

„Suntem aici azi pentru că acesta e unul dintre motivele pentru care vrem să vedem că proiectele de infratructură mare au ritm și pot să se încadreze, așa cum au fost la semnarea contractelor. (…)Nu putem spune că suntem mulțumiți. În schimb, putem spune că suntem deciși să vedem stadiul fiecărui proiect în parte. Eu consider că e normal ca, atunci când noi asigurăm partea financiară, constructorul să se ocupe. Să nu mai avem aceste întârzieri”, a spus premierul Nicolae Ciucă.

Românii din Maroc, repatriați pe 2 decembrie

„Fiecare stat ia deciziile in functie de evolutia situatiei pandemice. Eu consider că, împreună cu colegii mei din Guvern, suntem în măsură să avem activate toate mecanismele pentru a menține sub atenție tot ceea ce se întâmplă. De aceea am și avut ședinta CNSU în regim de urgență. Încă de dimineață, alături de MAE am aflat de închiderea spațiului aerian al Marocului și am discutat cu Raed Arafat, cu ministrul de Interne, cu dl Grindeanu, să vedem care sunt posibilitățile să intervenim. A fost o situație pe care am rezolvat-o foarte repede pentru că aveam experiența Africii de Sud. Am decis azi ca cei 72 de cetățeni români (din Maroc) să poată fi repatriați cu o aeronavă Tarom. Am decis să lăsăm astăzi după-amiaza si mâine să se îndeplinească toate formalitățile și poimâine dimineață aeronava să plece în Maroc și să îi extragem, să îi aducem pe cetățenii români acasă”, a explicat premierul.

Raluca Dan